A fost o zi grea duminică, 4 septembrie, pentru absolvenții facultăților de Drept care vor o carieră în magistratură. Ei au susținut prima etapă din cadrul admiterii în Institutul Național de Magistratură - proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice la materiile: drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal.
La finalul probei, cei care s-au pregătit temeinic au ieșit bucuroși, declarând că se așteaptă să obțină o notă cât mai mare, însă cei mai mulți au arătat că nu sunt cu adevărat pregătiți pentru o astfel de carieră. Întrebați ce i-a determinat să aleagă o carieră în magistratură, proaspeții absolvenții de Drept au oferit răspunsuri dintre cele diverse. Iată câteva dintre ele.
"Încrederea în Justiţie a scăzut foarte mult în România, în ultima vreme. Prietenii mi-au spus că, dacă o să ajung judecător, o să fac parte din sistem, o să mă compromit. Vreau să le arăt că nu e aşa, că se poate şi altfel, că legea se poate aplica la fel pentru fiecare, indiferent de statut”, a declarat un tânăr.
Pe lângă dorința de a face dreptate și a aplica legea în sălile de judecată, mulți dintre tineri se gândesc și la partea financiară, care nu este deloc de neglijat, spun ei.
”A fost foarte greu, dar sper că m-am descurcat. Vreau o carieră în magistratură pentru că mi se pare cel mai frumos lucru. Mă gândesc şi la latura financiară, cine nu se gândeşte şi la latura financiară? Vreau să devin procuror criminalist”, susţine o absolventă de Drept.
Concursul de admitere la INM se organizează pentru ocuparea unui număr de 200 de locuri de auditor de justiţie, din care 130 de locuri sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător, iar 70 de locuri pentru ocuparea funcţiei de procuror. La acest concurs s-au înscris 2.770 de candidaţi, dintre care 2.746 au îndeplinit condiţiile pentru a participa la prima probă, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii. Pe 18 septembrie se va desfăşura proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de raţionament logic, iar în intervalul 12 - 25 octombrie, candidaţii declarați admiși după aceste probe vor susţine un ultim interviu în faţa comisiei de concurs. Rezultatele finale se vor afişa pe 27 octombrie.