Viitorul Alianţei DA şi al coaliţiei de guvernare este incert

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viitorul Alianţei DA şi al coaliţiei de guvernare este incert

Eveniment 14 Septembrie 2006 / 00:00 809 accesări

Preşedintele PNL, premierul Tăriceanu, consideră că decizia preşedintelui Băsescu de a-l suspenda din funcţia de ministru al Apărării pe Atanasiu are o componentă politică majoră şi a anunţat că va face o nominalizare care să asigure interimatul funcţiei. "Decizia preşedintelui de a-l suspenda din funcţie pe ministrul Apărării se înscrie în prerogativele sale legale, fără ca legea să îl oblige să acţioneze în acest sens. De aceea, decizia preşedintelui are o componentă politică majoră. Prin urmare, responsabilitatea acestei decizii îi revine şefului statului.", se arată într-o declaraţie de presă a premierului. La rîndul lui, purtătorul de cuvînt al partidului, Varujan Vosganian, a declarat că PNL consideră că atitudinea preşedintelui este "incorectă politic". "PNL consideră că principalul motiv al acestei înverşunări la adresa ministrului Apărării este legat de susţinerea acordată de acesta pentru retragerea trupelor româneşti din Irak", a mai spus Vosganian. Preşedintele României trebuie să fie garantul stabilităţii instituţionale şi politice şi, în consecinţă, gesturile sale trebuie să fie "bine cumpănite şi lipsite de patimă, fără să genereze situaţii conflictuale şi imprevizibile", sînt de părere liberalii. "Suita de acţiuni din ultima vreme ale preşedintelui ameninţă stabilitatea politică şi afectează prestigiul instituţiei prezidenţiale. Aceasta situaţie este cu atît mai gravă cu cît, în preajma prezentării Raportului de ţară, România trebuie să convingă prin stabilitate şi maturitate politică", a mai spus Vosganian, care a adăugat că PNL îşi exprimă încă o dată regretul pentru situaţia creată de Băsescu şi îşi manifestă solidaritatea cu Atanasiu. Unii liberali chiar au cerut ruperea protocolului cu PD.

Conservatorii şi udemeriştii nu au fost nici ei entuziasmaţi de decizia şefului statului. Purtătorul de cuvînt al PC, Bogdan Ciucă, a declarat că situaţia creată "nu-i va linişti pe români" şi nu va conduce la o mai bună colaborare în coaliţie. La rîndul lui, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat că responsabilitatea guvernării aparţine primului-ministru şi partidelor din coaliţie, apreciind că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se consulte cu aceştia înainte de a-l suspenda din funcţie pe Atanasiu.

Geoană: Suspendarea ministrului Apărării înseamnă decesul Alianţei DA

În timp ce partenerii de guvernare ai PNL, cu excepţia PD, bineînţeles, pentru care ce spune Băsescu este sfînt, nu privesc cu ochi buni viitorul coaliţiei, opoziţia consideră că suspendarea lui Atanasiu anunţă decesul Alianţei. “S-a intrat în faza finală a războiului Băsescu - PD cu Tăriceanu şi partidul pe care îl conduce. Dincolo de semnificaţiile negative la adresa Armatei şi credibilităţii ei externe, nu putem să nu ne gîndim şi la alte consecinţe. Acest atac brutal din partea preşedintelui Băsescu arată că Alianţa PNL - PD nu mai funcţionează şi e greu de crezut că relaţiile de încredere dintre cele două părţi mai pot fi refăcute. Suntem în faza decesului Alianţei PNL - PD”, a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană. El a vorbit şi despre trei posibile scenarii politice în perioada următoare: “Ceea ce mai ţinea practic Alianţa era acea prioritate naţională europeană legată de data de 1 ianuarie 2007. Anticipăm aşadar că vom intra într-o fază de instabilitate politică ce poate duce spre: alegeri anticipate, guverne minoritare sau reconfigurarea unei alte majorităţi”. El a mai spus că PSD nu se gîndeşte să intre într-un guvern minoritar. “Pentru intersul ţării este cel mai bine să scăpăm cît mai repede de alianţa portocalie”, a declarat Geoană. Liderul PSD a vorbit şi despre o listă scurtă cu alţi miniştri liberali care ar mai putea fi schimbaţi, fără să nominalizeze însă pe cineva. “Prima piesă grea din războiul Băsescu - Tăriceanu a fost Mona Muscă. Au urmat Atanasiu şi generalul Bădălan. Întrebarea este care va fi următorul ministru executat de comandoul politic de la Controceni. Cel mai probabil, următorul incomod. Noi avem o listă scurtă, dar nu ştim dacă ea coincide cu cea a lui Băsescu”, a mai afirmat Geoană.



12