Clădirile urbane moderne irosesc materiale preţioase de construcţie şi poluează, consideră arhitecţii, potrivit cărora în următorii zeci de ani este nevoie de designuri cu efecte minime asupra mediului, în contextul în care până în 2050 oraşele lumii vor trece prin schimbări climatice dramatice, vor fi mai zgomotoase, iar legătura lor cu lumea naturală va fi din ce în ce mai fragilă. Sunt mai multe motive pentru care specialiştii consideră că arhitectura modernă nu promovează biodiversitatea.

Oraşele sunt responsabile pentru 40% din cantitatea totală a emisiilor de carbon, iar clădirile sunt concepute pentru medii uscate, motiv pentru care se deteriorează în prezenţa apei. Arhitectul Neil Spiller a atras atenţia asupra nevoii de gândire vizionară pentru a crea tipuri de design durabile şi cu efecte minime asupra mediului pe termen lung şi pentru a aduce îmbunătăţiri proceselor industriale actuale.

În acest context, designerii şi arhitecţii iau în calcul variante mai ecologice de design urban, mai ales în ceea ce priveşte felul în care sunt folosite resursele. Astfel, materialele noi sunt în mare parte fluide şi pot corespunde standardelor urbane aflate în schimbare. De exemplu, în Paris, o firmă proprietară de clădiri de locuinţe foloseşte căldura din metrourile capitalei pentru a încălzi imobilele. În viziunea designerilor, pentru o arihitectură ecologică, în următorii 40 de ani, oraşele vor pune sub semnul întrebării permanenţa materialelor de construcţii. Schimbări în felul în care locuitorii interacţionează cu oraşele vor fi de asemenea vizibile, datorită realităţii augmentate, prin smartphone-uri şi ochelarii Google.

Arhitectul Neil Spiller este şi fondatorul grupului AVATAR (Advanced Virtual and Technological Architectural Research), care explorează modalităţile în care tehnologiile, aflate într-un continuu proces de schimbare, vor afecta arhitectura. „Aceste posibilităţi promiţătoare ar putea duce la noi materiale de construcţii, în special prin folosirea de biotehnologii emergente şi ar putea încuraja diversitatea în tipurile de arhitectură pe care le producem”, a explicat aceasta. Grupul, fondat în 2004, explorează domenii precum biologia sintetică, teoria digitală suprarealistă, filmul şi animaţia, designul interactiv şi realitatea mixtă şi augmentată pentru a aduce noutăţi în designul arhitectural, urban şi peisagistic. Un exemplu de inovaţie, povesteşte arhitectul Spiller, este constituit de protocelule, proprietăţi chimice care mimează procesele naturale, pe care echipa profesorului Lee Cronin, de la Universitatea din Glasgow, le foloseşte pentru a le dezvolta în vopsea.

În Anglia, profesorul Simon Park, de la Universitatea din Surrey, integrează tehnologia bacteriană la construirea de faţade şi foloseşte imprimante 3D pentru a amesteca proprietăţi chimice ca un tip de fabricare de materiale lichide. Arhitectura este reimaginată în toată lumea: podul Paik Nam June Media din Seul este un proiect îndrăzneţ, prezentat sub o formă impresionantă, fiind nu doar un mod de a trece bariere naturale, ci şi o structură revoluţionară în care se poate trăi şi munci. Construcţia va include un parc, un mall, spaţii de întâlnire şi un muzeu, iar panourile solare din vârful structurii vor genera energie. Specialiştii explorează şi posibilitatea de a transforma o categorie de substanţe în alta pe situl de construcţie, cum ar fi schimbarea nisipului în sticlă. Folosind noi modele de design, tehnologii şi materiale, adaugă arhitectul Neil Spiller, va apărea posibilitatea de a depăşi limitele proceselor industriale de producţie şi a evolua într-o forţă motorie a dezvoltării umane, ţinând cont de faptul că nimic nu este imposibil.