Viitorul Constanţa are un parcurs foarte bun în partidele de pregătire. Vineri, pe terenul sintetic din cadrul bazei sportive a Academiei de fotbal “Gheorghe Hagi“, Viitorul Constanţa, formaţie pregătită de Cătălin Anghel şi Norbert Niţă a învins, cu 3-1 (3-0), pe Inter Clinceni (locul 4 în Seria a 3-a din Liga a III-a). Gazdele au trecut repede în avantaj, fostul jucător al Farului, Ştefan Sandu, deschizând scorul în min. 10, cu o lovitură de cap din careul mic. A fost 2-0 în min. 22 în urma reuşitei lui Rusu, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de tânărul Cârstocea, în min. 39, în urma unei pase primite de la Dimcea. Schimbările efectuate la pauză au mai echilibrat partida, iar oaspeţii au reuşit să reducă din handicap în min. 67 prin Răducanu care a profitat de o greşeală a portarului Bota. Pentru Viitorul au jucat: C. Popa (54 Bota) - Rusu (70 Nicolescu), I. Posteucă (78 Militaru), Răvoiu (52 Mihociu), Olteanu (88 Durbac) - Dimcea (76 I. Florea), Banoti (76 Ştefănescu), Cârstocea (76 Evdochim) - Şt. Sandu (71 Coteanu), Stanciu (67 Marinkovic), Chirilă (57 Boritz). Partida a fost arbitrată de constănţenii Dragoş Teodor - Paul Dimancea şi Sorin Păduraru.