Juniorii B (jucători născuţi după 1 ianuarie 1996) de la FC Viitorul Constanţa au făcut un pas uriaş în lupta pentru calificarea în ultimul act al Campionatului Naţional de fotbal. Aseară, la Ovidiu, într-un meci de „care pe care” cu Dinamo Bucureşti, jucătorii pregătiţi de Vasile Mănăilă au reuşit să se impună cu 3-2, după executarea loviturilor de la 11m, la finalul timpului regulamentar de joc scorul fiind egal, 0-0. Cu cinci jucători născuţi în 1997 în primul „11”, faţă de numai unul al dinamoviştilor, constănţenii au fost cei care au dominat cu autoritate meciul, dar şansa a fost de partea oaspeţilor în cele 80 de minute regulamentare. Tudoran, în min. 3 - şut în portar de la 12 m, Nedelcu, în min. 40 - şut de la 35 m respins în bara transversală de portar, acelaşi Nedelcu, în min. 50 - reluare cu capul peste poartă de la 4 m şi apoi Stoica, în min. 72 - şut violent la vinclu scos spectaculos în corner de Ţiplea - au semnat câteva dintre cele mai mari situaţii de gol ale Viitorului. Dinamo a avut în schimb o singură ocazie importantă, Căbuz fiind atent la şutul din unghi al lui Gabor. Acelaşi Cătălin Căbuz a fost eroul Viitorului la loviturile de la 11m, reuşind să apere trei penalty-uri! La loviturile de la 11 m, pentru Viitorul au marcat Iacob, Panait şi Marin. Au ratat Tudoran şi Manea. Au evoluat pentru FC Viitorul: Căbuz - Torişte, Manea, Iacob, Otei (73 Panait) - R. Marin (cpt.), Nedelcu (76 Boerean), Cicâldău (62 Carabela) - Oarnă (47 Stoica), Ene (68 Stănişoară), Tudoran.
În cealaltă partidă disputată ieri: Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” - Ardealul Cluj 3-3 (5-4 la penalty-uri). Clasament: 1. FC Viitorul 5p, 2. Dinamo 4p, 3. Şcoala „Gică Popescu” 2p, 4. Ardealul Cluj 1p. Pentru victorie se acordă trei puncte, iar învinsa nu primeşte niciun punct. În cazul în care o partidă se încheie la egalitate, se execută lovituri de departajare. Echipa învingătoare după penalty-uri primeşte două puncte, iar învinsa - un punct. Ultimele partide ale turneului vor avea loc mâine, de la ora 10.00: FC Viitorul Constanţa - Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” şi Ardealul Cluj - Dinamo Bucureşti. Câştigătoarea turneului zonal va obţine calificarea în finala CN de juniori B, programată pe 19 iunie, de la ora 20.00, la Centrul de Fotbal al FRF de la Buftea.
JUNIORII A DE LA VIITORUL JOACĂ AZI FINALA Duelul dintre Viitorul şi Dinamo va fi reluat şi de juniorii A (jucători născuţi după 1 ianuarie 1994) ai celor două cluburi, care în această seară, de la ora 20.15 (în direct la GSP TV) se vor întâlni în marea finală a Campionatului Naţional. Constănţenii sunt campionii en titre şi cu siguranţă îşi doresc să păstreze trofeul de campioană pe Litoral. Constănţenii pot spune că au o experienţă superioară, având în lot mult mai mulţi jucători care au jucat şi în Liga 1.
BĂLAŞA, ÎN PROBE LA INTER MILANO Mihai Bălaşa, fundaşul dreapta al Viitorului (n.r - reprofilat din fundaş central), este foarte aproape de a ajunge în curtea italienilor de la Internazionale Milano. Site-ul calciomercato.com a anunţat că Bălaşa, în vârstă de 18 ani, va merge la formaţia patronată de Massimo Moratti pentru a da probe de joc. Jucătorul Viitorului ar urma să fie achiziţionat în coproprietate cu fosta formaţie a lui Adrian Mutu, Hellas Verona, nou-promovată în Serie A. Mihai Bălaşa este internaţional de tineret şi în Liga 1 a înscris un gol în ultimul sezon.