FC Viitorul Constanţa este singura echipă dintre primele cinci ale clasamentului Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal care nu a cunoscut bucuria succesului în acest retur. După ce remizase în runda precedentă, cu Dunărea Galaţi, scor 1-1, într-un meci pe care, probabil, l-ar câştiga de nouă ori din zece, a încheiat cu acelaşi rezultat şi partida cu FC Farul Constanţa, disputată sâmbătă, la Ovidiu. În faţa unei formaţii în mare suferinţă de puncte, care speră într-un parcurs perfect, dar şi în jocurile indirecte pentru a reveni pe prima scenă fotbalistică, Viitorul a condus din nou, dar la fel ca la Galaţi, a fost egalată atunci când controla partida. Schimbarea lui V. Rusu cu Benzar, una defensivă, care ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să ofere Viitorului mai multă siguranţă la centrul terenului, s-a întors ca un bumerang împotriva liderului Seriei 1. În plus, accidentarea lui Cristocea a slăbit şi mai mult forţa ofensivă, astfel că Farul a beneficiat de un “ajutor” nesperat, de care a profitat. Pentru Viitorul a fost pentru a doua oară în acest sezon când nu reuşeşte să se impună pe teren propriu.
„Trebuie să avem o mai mare responsabilitate, să fim mai pragmatici pe viitor. Pentru Liga 1 este nevoie de mai mult, dar noi nu ne gândim deja acolo. Mai este mult de muncă, mai sunt multe etape“, a declarat antrenorul principal al Viitorului, Cătălin Anghel. „Chiar dacă avem jucători cu experienţă, precum Dică sau Cristocea, echipa este încă în formare. Le-am spus jucătorilor din iarnă că va fi un retur greu“, a precizat şi Gheorghe Hagi. De partea cealaltă, chiar dacă Farul se află la şase puncte de locul secund, antrenorul Viorel Tănase nu dezarmează. „Am plecat la un drum greu, avem şanse şi nu ne costă nimic să credem în ele. Viitorul are jucători de valoare, Cristocea, Dică, Chiţu“, a spus tehnicianul “rechinilor”.