Viitorul Forţelor Aeriene se va decide în două luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viitorul Forţelor Aeriene se va decide în două luni

Justiție 09 August 2012 / 00:00 489 accesări

După aproape patru ani de indecizie faţă de destinul Forţelor Aeriene Române, ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, ieri, că în cel mult două luni se va lua o decizie cu privire la aparatul de zbor ce urmează să fie achiziţionat pentru înlocuirea MiG-urilor 21. „Chiar dacă parcurgem o perioadă de austeritate economică grea, vă anunţ că am accelerat procesul de achiziţie a avionului multirol. Accelerare înseamnă că procesul se va derula rapid şi nu va dura opt ani, ci va dura două luni şi vom lua cu certitudine o decizie. Modelele pe care le avem în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a astfel încât să nu pierdem bani prin achiziţionarea unei structuri de aerodrom diferite când vom trece la avionul de generaţia a V-a“, a spus Ministrul Apărării.

F-16, O POSIBILĂ VARIANTĂ În topul aparatelor aflate în discuţie a rămas avionul american F-16. „Atât avionul F-16, cât şi F-35 folosesc aproape aceeaşi infrastructură de aerodrom, aceleaşi pachete de înarmare, ceea ce înseamnă o economie deosebită în bugetul unei ţări sărace. Vom avea şi o dezbatere în cadrul CSAT vizavi de acest subiect“, a adăugat Dobriţoiu. „Nu pot să nu observ cu tristeţe că România a ratat patru ani şansa de a adopta o decizie politică, iar în acest sens vreau să fiu foarte clar. Spiritul, angajamentul politic pentru susţinerea parteneriatului strategic cu SUA nu trebuie să se manifeste numai în vorbe. În următoarele două luni veţi fi martorii unui angajament politic bazat pe fapte, nu cum a fost structurată această decizie în această perspectivă îngustă a multirolului în ultimii opt ani“, a adăugat ministrul Apărării. Exerciţiul bilateral româno-american „Dacian Viper 2012“, la care a fost prezent ieri, ministrul Dobriţoiu, se desfăşoară la Flotila 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu“, de la Câmpia Turzii, în perioada 6-16 august. La acest exerciţiu participă aproximativ 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave MiG-21 Lancer, patru elicoptere IAR 330 Puma aparţinând Flotilelor 71 şi 86 Aeriene, precum şi 150 de militari ai Forţelor Aeriene ale SUA din statul Alabama, cu opt aeronave F-16 şi o aeronavă KC-135.



12