Viitorul guvernului pune PDL pe jar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viitorul guvernului pune PDL pe jar

Politică 24 Februarie 2011 / 00:00 632 accesări

Puterea continuă frământările pentru recâştigarea încrederii populaţiei, iar ţinta principală pentru îndeplinirea acestui obiectiv este, în viziunea unor democrat liberali, schimbarea totală a Guvernului, în frunte cu premierul Emil Boc. Numai că înlocuirea premierului nu este pe placul tuturor democrat liberalilor, iar unul dintre opozanţi este Cezar Preda, care consideră „total ieşită din comun poziţia unor oameni care se află în interiorul Guvernului şi cer capul premierului”. El a spus şi că discuţiile despre un premier tehnocrat fac rău partidului, adăugând: „preşedintele Traian Băsescu să caute, ce problemă am eu?”. Preda e de părere că discuţiile privind reformarea PDL trebuie purtate în interiorul formaţiunii şi nu în public. „Care e problema unei discuţii democratice în interiorul unui partid cu ceea ce arunci, lăturile, pe geamurile altora? Trebuie să ne vedem de treaba noastră, am o dezbatere în partid, o fac în partid, am nişte alegeri în partid, trebuie să le ţin fără să fac prea multă vâlvă şi cu asta basta! Şi dacă am o conducere în partid, stabilită de convenţia democrată, am un preşedinte ales de convenţia democratic întrunită, atunci văd ce decizie iau şi cu guvernarea şi cu Guvernul şi cu primul ministru”, a spus Preda. Pe de altă parte, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, susţine, într-o postare pe blogul său, că relansarea încrederii populaţiei în guvernare nu înseamnă neapărat schimbarea premierului din fruntea Executivului, subliniind că a fost greşit înţeleasă în privinţa susţinerii înlocuirii lui Emil Boc.



12