Viitorul îi mulţumeşte lui Bogdan Ţîru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Viitorul îi mulţumeşte lui Bogdan Ţîru

Sport 06 Februarie 2020 / 09:18 1051 accesări
Sursa foto: www.fcviitorul.ro

Sursa foto: www.fcviitorul.ro

FC Viitorul a anunțat, miercuri seară, pe site-ul oficial, faptul că fundaşul Bogdan Țîru este noul jucător al formației poloneze Jagiellonia Białystok.

„În vârstă de 25 de ani, Bogdan Țîru era cel mai vechi component al formației noastre.

Născut la Constanța, Bogdan Țîru a venit la Academia Gheorghe Hagi încă de la înființarea acesteia în 2009 și a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători ai clubului nostru.

Internațional la toate categoriile de vârstă, căpitan al Viitorului în peste 50 de partide și cu peste 160 de partide în Liga 1, Bogdan Țîru a cucerit toate trofeele posibile pe plan intern cu FC Viitorul.

FC Viitorul îi mulțumește pentru toate evoluțiile în tricoul negru-albastru și îi urează mult succes!”, a fost mesajul clubului constănţean.

Palmares Bogdan Țîru:

Campion de juniori A și B cu FC Viitorul

Campion în sezonul 2016/2017 cu FC Viitorul

Câștigător al Cupei României în 2019 cu FC Viitorul

Câștigător al SuperCupei României în 2019 cu FC Viitorul

190 de meciuri și 10 goluri marcate

5 selecții la naționala de seniori a României



12