Etapa a 11-a a Ligii 1 la fotbal a programat duminică, pe terenul central al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, întâlnirea dintre FC Viitorul și Astra Giurgiu, campioana en titre. Un duel în care jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi au continuat seria pozitivă și au obținut cele trei puncte puse în joc, obținând o victorie extrem de importantă în fața unui adversar puternic, scor 1-0. În prima repriză, Gabi Iancu, de la gazde, în minutul 28, și Al. Ioniță II, de la oaspeți, în minutul 40, au irosit cele mai mari ocazii de a deschide scorul, iar tabela de marcaj s-a modificat abia după pauză. Răzvan Marin a șutat perfect, în minutul 58, din afara careului, învingându-l pe Gavrilaș, portarul Astrei împiedicând al doilea gol în minutul 62, când a respins salvator mingea reluată cu capul de Țîru. Oaspeții au încercat egalarea, dar Alibec, Budescu, Kortzorg și Fabricio nu l-au putut păcăli pe Rîmniceanu, iar Astra a încheiat partida cu un om mai puțin, Alibec fiind eliminat în minutul 83.
Au evoluat următoarele formații - Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Rîmniceanu - Benzar (cpt.), Țîru, Brandan, Boli - Dani Lopez, Carp (46 Dr. Nedelcu), R. Marin - A. Chițu, G. Iancu (59 Fl. Coman), Nimely (72 Hodorogea); Astra (antrenor Marius Șumudică): Gavrilaș - Săpunaru, Oros (62 Kortzorg), Fabricio, Junior Morais (cpt.) - Takayuki Seto, Teixeira - Al. Stan, Budescu (80 D. Florea II), Al. Ioniță II (78 Moise) - Alibec. Cartonașe galbene: Carp, Țîru, G. Iancu, Benzar, R. Marin, Rîmniceanu / Alibec (2), Al. Stan, Fabricio. Cartonaș roșu: Alibec (min. 83). Meciul a fost arbitrat la centru de Marcel Bîrsan.
Clasament: 1. FC Steaua 23p (golaveraj: 15-7), 2. CS U. Craiova 20p (14-9), 3. FC VIITORUL 20p (14-11), 4. Botoșani 19p (20-13), 5. Dinamo 16p (17-12), 6. Gaz Metan 16p (12-12), 7. Pandurii 15p (12-9), 8. CFR 14p (21-9), 9. Iași 12p (11-12), 10. Voluntari 11p (16-18), 11. Astra 11p (10-17), 12. Concordia 11p (5-12), 13. ASA 0p (9-22), 14. ACS Poli -6p (10-23). CFR și ASA sunt penalizate cu câte șase puncte, iar ACS Poli, cu 14 puncte.