După 0-0 cu FC Almere City (Liga a 2-a din Olanda), Viitorul Constanţa a continuat seria jocurilor de verificare din ”Ţara Lalelelor” cu două partide împotriva echipelor secunde de la Groningen şi AZ Alkmaar.
AU ÎNVINS ”MÂNDRIA NORDULUI”. Luni seară, la Lageland (8 km de Groningen), Viitorul a întâlnit tineretul lui Groningen, echipă pe care localnicii o numesc ”Mândria Nordului”. „Groningen este o formaţie care mereu s-a bazat pe forţă, au chiar şi un sistem diferit de joc faţă de 4-3-3 pe care îl preferă cam toate formaţiile olandeze. Primul meu meci la Barcelona a fost chiar împotriva lui Groningen şi de atunci ştiu că preferă un joc care seamănă mult cu cel britanic”, şi-a pus Gică Hagi în gardă jucătorii. Viitorul a început partida având în teren patru juniori, cărora li s-au adăugat şi noii veniţi Bejan, Vajou şi V. Simion, toţi trei la primul joc pentru formaţia pregătită de Cătălin Anghel. Olandezii au avut în formula de start şapte jucători din lotul primei echipe, controlând primele 25 de minute printr-un joc de pase bine pus la punct. Viitorul a echilibrat treptat meciul, iar schimbările de după pauză au permis constănţenilor să facă un pressing sufocant la 30 m de poarta adversă, care în cele din urmă le-a răsplătit eforturile. „Staţi liniştiţi, intru şi înscriu”, anunţă Hertu în timpul încălzirii, iar tânărul atacant constănţean îşi ţine promisiunea după 15 minute de la intrarea pe teren, finalizând cu o frumoasă lovitură de cap o lovitură liberă executată de Iancu. Chiţu ratează ocazie după ocazie singur cu portarul, iar Pantelie închide tabela în ultimul minut de joc după ce l-a driblat şi pe portarul advers, consfinţind un succes meritat, 2-0 (0-0) pentru Viitorul. „A fost o victorie pentru experienţă. Am avut mulţi tineri în teren şi este important pentru ei să învingi o astfel de echipă. Trebuie să învăţăm şi noi cât mai repede acest joc de pase pe care olandezii îl fac atât de bine”, spune Hagi satisfăcut de rezultatul final. Viitorul a evoluat în următoarea formulă: Bolboaşă - Păcuraru (60 Ninu), Bejan (71 Tudorache), Vajou (46 Larie, 92 Nazîru), Asan (20 Mitache) - Cureteu (60 Lazăr), Benzar (60 Onicaş), Cârstocea (54 Iancu) - Călinţaru (60 A. Chiţu), V. Rusu (34 Gavra, 65 Hertu), V. Simion (46 Pantelie, 92 Nicola).
DUBLA LUI RUSU A DECIS MECIUL. Ca şi cu Groningen, Viitorul a început mai slab meciul cu echipa de tineret a lui AZ Alkmaar (jucători între 18-21 ani) şi după câteva situaţii de gol la poarta lui Costea, fostul jucător al lui Villareal şi Bursaspor - Jozy Altindore (internaţional american) a stabilit scorul pauzei în min.35, după un şut din interiorul carului: 1-0 pentru Alkmaar. Viitorul a părut o cu totul altă echipă în partea secundă, reuşind în final un succes meritat. Călinţaru a dat semnalul revenirii în min.54 când a ratat singur cu portarul, pentru ca apoi Vlad Rusu să reuşească dubla în doar trei minute: în min. 55 a transformat un penalty după un fault la Benzar, iar în min.57 a adus victoria echipei constănţene cu un şut din marginea careului după o pasă a lui Onicaş. Până la final fiecare echipă şi-a mai trecut în cont câteva situaţii foarte bune de a înscrie (bară Gavra min.92), dar scorul final a rămas 2-1 pentru Viitorul. Pentru Viitorul au evoluat: Costea (79 Buzbuchi) - Ninu (79 Nazîru), Larie (74 Tudorache), Bejan (46 Vajou), Asan (46 Păcuraru) - Lazăr (62 Cârstocea), Onicaş (74 Muscă), Iancu (46 Benzar) - Albu (62 Pantelie), Hertu (25 V. Rusu, 74 Gavra), A. Chiţu (46 Călinţaru, 72 V. Simion). În altă ordine de idei, cei trei internaţionali de juniori under 19, Benzar, Cârstocea şi Gavra vor părăsi astăzi cantonamentul din Olanda, ei urmând să intre într-o binemeritată vacanţă până pe 15 august.