După ce luni a umilit pe Dinamo Bucureşti, scor 5-1, în etapa a doua a fazei zonale a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor A, FC Viitorul Constanţa dispută, astăzi, de la ora 10.00, la Baza Sportivă a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, ultima partidă din Grupa B. Fără Iancu şi Puţanu, reţinuţi în lotul primei echipe, dar cu Vînă, Gavra, Ţîru, Mitache sau Muscă, formaţia pregătită de Cristian Cămui va întâlni pe Astra Ploieşti, echipă deja eliminată din competiţie după ce a fost învinsă cu acelaşi scor, 2-1, de Ceahlăul Piatra Neamţ şi Dinamo II Bucureşti. De partea cealaltă, eşecul din prima zi cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 0-2, a complicat misiunea Viitorului, constănţenii având acum nevoie şi de un joc favorabil al rezultatelor. Mai exact, un succes al Viitorului trebuie dublat de o victorie a dinamoviştilor în meciul cu Ceahlăul, dar nu la mai mult de cinci goluri. În caz contrar, nemţenii vor fi cei care vor obţine calificarea în careul de aşi al Campionatului Naţional. „Este bine că am putut organiza un astfel de turneu. În fotbal uneori pierzi, alteori câştigi. Toate formaţiile sunt puternice, mulţi jucători buni, iar acest lucru înseamnă că trebuie să avem grijă de ei. Există potenţial“, a spus Hagi.
Clasamentul înaintea partidelor de azi: 1. Ceahlăul 8p, 2. FC Viitorul 4p (golaveraj 5-3), 3. Dinamo 4p (3-6), 4. Astra 0p. Partida Ceahlăul - Dinamo va începe la ora 9.00, iar meciul Viitorul - Astra va avea loc de la ora 11.00.