Echipa de juniori republicani A ai Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” a făcut, duminică, un pas important spre calificarea în finala Campionatului Naţional. Pe terenul “Voinţa“ din Constanţa, elevii lui Nicolae Roşca au învins, scor 2-0 (1-0), formaţia Poli 2002 Timişoara, uşurându-şi mult misiunea pentru manşa retur, programată pe 12 iunie, pe malurile Begăi. Deşi fără vedetele Benzar - suspendat şi Cârstocea - accidentat, Viitorul a început mai decis meciul, iar după o ocazie uriaşă a lui Marian Dan, a reuşit să deschisă scorul, în min. 19, prin Tiron, care a trimis mingea peste portarul advers. După o nouă ocazie a constănţenilor, timişorenii şi-au arătat colţii, în min. 38 şi 43, prin Vântură, căpitanul bănăţenilor ratând din situaţie de unu la unu cu Buzbuchi. Acelaşi Vântură a mai ratat alte trei ocazii monumentale în partea secundă, indecizia sau intervenţiile lui Buzbuchi, excelent pe toată durata partidei, păstrând neschimbată tabela în dreptul oaspeţilor. Şi cum ocaziile se răzbună, Gavra a reluat în plasă, în min. 61, o centrare a lui Marian Dan, stabilind scorul final: 2-0 pentru Viitorul. „În primul rând mă mulţumeşte rezultatul. În ceea ce priveşte jocul, mai avem de pus la punct unele lucruri, dar vom beneficia în retur şi de revenirile lui Benzar şi Cârstocea. Ne putem considera şi norocoşi pentru că am fi putut primi gol, dar la fel de bine am fi putut să mai înscriem. Returul îl vom aborda ca şi cum la Constanţa ar fi fost 0-0“, a declarat Roşca. Pentru Viitorul au evoluat următorii jucători: Buzbuchi - Cureteu (46 Soldat), Blăniţă, Tudorache, Eracai (78 Medeşan) - Tiron, Muscă, Asan (46 Bangheorghe) - Dan (66 Nicola), Gavra, Coteanu (80 Marinkovic). În cealaltă semifinală: Dinamo Bucureşti - FC Timişoara 1-0.