Pentru FC Viitorul Constanţa noul sezon bate la uşă. În premieră în Liga 1 la fotbal, singura reprezentantă a fotbalului constănţean în primul eşalon pune la punct ultimele detalii pentru partida de luni, de la ora 19.00, în direct la DigiSport 1, cu FC Braşov. Un meci pe care constănţenii l-au pregătit cu mare atenţie după o perioadă foarte bună de pregătire, în care conducerea clubului a reuşit să ofere cele mai bune condiţii de antrenament. Dacă antrenorul Cătălin Anghel a programat ieri şi astăzi câte două şedinţe de pregătire, de joi se va trece la un singur antrenament pe zi. Duminică dimineaţă este programată şi plecarea spre Galaţi, locul unde constănţenii sunt nevoiţi să evolueze în primele două-trei etape de pe teren propriu. „Ne continuăm programul stabilit înaintea debutului. Suntem concentraţi pentru primul meci şi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pentru a fi pregătiţi sută la sută la meciul cu Braşovul. Toţi jucătorii răspund foarte bine cerinţelor, atmosfera este foarte bună, suntem încrezători şi optimişti că putem începe cum ne dorim noul sezon“, a precizat tehnicianul Cătălin Anghel. Începând de joi, antrenamentele vor fi axate mult mai mult pe partea tehnico-tactică.