“Viitorul premier ar trebui desemnat de partide şi confirmat de Parlament”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fostul şef al statului, Emil Constantinescu:

“Viitorul premier ar trebui desemnat de partide şi confirmat de Parlament”

Politică 04 Decembrie 2008 / 00:00 354 accesări

Alegerile s-au terminat, nebunia a început. Imediat după repartizarea mandatelor, liderii celor tri partide care au obţinut cele mai bune procente au intrat brusc în şedinţă pentru a stabili echipele ce vor negocia viitorul Guvern. Emi Constantinescu, fost preşedinte al României între 1996 şi 2000, a declarat că viitorul premier ar trebui desemnat de partide şi confirmat de Parlament, iar preşedintele Traian Băsescu ar trebui să se rezume la rolul său de moderator. „Personajul principal devine acum Parlamentul. Trebuie să aşteptăm alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care, în momentul în care devin reprezentanţii acestei instituţii fundamentale a statului, vor fi cei care sînt în măsură să gireze o majoritate parlamentară\", a declarat ieri Constantinescu. În opinia acestuia, exprimarea arogantă a preşedintelui Traian Băsescu: „Eu voi pune pe cineva în care eu am încredere“, este o deturnare gravă a spiritului şi a literei Constituţiei. „În mod normal, preşedintele, nu numai în România, ci în toate celelalte ţări europene, indiferent de modul în care a fost ales, de Parlament sau ales în mod direct, este un moderator, este o persoană care este rezervată, care încearcă să pună împreună instituţiile statului, să medieze între instituţiile statului, cum de fapt Constituţia îi cere în mod expres şi numai o dată la patru ani îndeplineşte această funcţie simbolică. Dacă preşedintele intervine de o parte, dacă intervine în jocul politic, dacă este jucător, cum îi place să spună, îşi pierde această calitate morală. De fapt, se ajunge la situaţia jalnică în care se înţelege foarte clar că miza sa nu este un Guvern stabil pentru o perioadă de criză în România, ci un Guvern care să-i faciliteze realegerea sa pentru un nou mandat“, apreciază Emil Constantinescu. În ceea ce priveşte negocierile pe care partidele le fac în aceste zile, Constinescu a arătat că o perioadă de confidenţialitate este necesară: „Nu se pot face negocieri la vedere sau, cum consideră unii, în prezenţa presei. Acestea trebuie să se facă pas cu pas şi, sigur, să se contureze o idee şi în momentul în care s-a conturat o posibilitate, un plan de negociere, acesta să fie făcut public“.



12