Aşteptările conducerii interimare a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) s-au confirmat! Referendumul universitar a fost validat cu o prezenţă-record, de 74,89%: 525 de participanţi la vot, din 701 de persoane cu drept de vot.
Dintre cei prezenţi, 426 de votanţi au spus „da” alegerilor, 95 au susţinut concursul public, doi au greşit completarea buletinelor de vot, astfel că acestea au fost anulate, iar alţi doi au refuzat să le completeze. Cadrele didactice şi de cercetare cu norma de bază în UOC, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor s-au mobilizat şi s-au prezentat în număr mare pentru a decide modalitatea de desemnare a rectorului UOC: pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal. Rezultatul este că atât profesorii, cât şi studenţii vor alegeri pentru desemnarea noului rector. Ei sunt de părere că doar aşa va fi restabilit echilibrul intern al universităţii şi va fi depăşit megascandalul în care a fost implicată cea mai mare instituţie de învăţământ superior de stat din Dobrogea, de altfel şi una dintre unităţile de învăţământ de stat cu renume şi în ţară. Preşedintele Senatului Universităţii, prof. univ. dr. Petru Bordei, speră ca „la alegerea rectorului să fie o prezenţă mai mare, pentru că este absolut necesar pentru dezvoltarea universităţii”.
METODOLOGIE Conform metodologiei, următorul pas este stabilirea datei pentru organizarea alegerilor. Legea Educaţiei Naţionale spune că profesorii îşi vor alege rectorul peste şase luni. Conducerea UOC speră, însă, ca Ministerul Educaţiei Naţionale să micşoreze perioada pentru organizarea alegerilor la trei luni. Rămâne de văzut dacă doleanţa universităţii poate fi pusă în practică.
POTRIVIT REPREZENTANŢILOR UNIVERSITĂŢII „OVIDIUS”, NOUL ORDONATOR DE CREDITE VA RĂMÂNE ÎN FUNCŢIE DOAR DOI ANI, PENTRU A COMPLETA MANDATUL FOSTULUI RECTOR. ÎN 2015, VOR AVEA LOC ALEGERI COMPLETE PENTRU RECTORAT, SENAT, DAR ŞI PENTRU CONSILIILE FACULTĂŢILOR.
Prof. univ. Traian Nicolae, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, este unul dintre profesorii longevivi din cadrul instituţiei publice, fiind în universitate de peste 20 de ani. Vrea un loc de muncă în care să existe respectul comunităţii şi cel al colegilor şi consideră că acestea se asigură printr-un comportament corespunzător din partea conducerii unităţii. „Avem aşteptări pentru realizarea unei comunităţi universitare măcar la standarde naţionale, dacă nu europene. Ceea ce s-a întâmplat în vară a fost foarte trist. Efectul pe termen lung s-ar putea să fie mai mare decât ne aşteptăm. Este important şi modul în care suntem percepuţi”, a declarat prof. univ. Nicolae. Ca mulţi dintre colegii săi, la referendum şi el a bifat în dreptul întrebării privind organizarea unor alegeri interne. Şi fostul candidat la alegerile anterioare, prof. univ. Mihai Gârţu, venit să participe la consultarea publică, a votat pentru alegeri. „Eu am votat pentru democraţie, pentru exprimarea liberă a opţiunilor din partea tuturor colegilor”, a declarat prof. univ. Gârţu. Acum, profesorii aşteaptă ca viitorii candidaţi să îşi fixeze un program şi, în funcţie de el, să fie susţinuţi de cadrele didactice.
La şefia conducerii instituţiei constănţene de învăţământ superior şi-au anunţat candidatura, până acum, medicul-şef al Clinicii Medicină Internă I a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, prof. univ. dr. Doina Catrinoiu, şi şeful Clinicii de Chirurgie, prof. univ. dr. Octavian Unc. Potrivit metodologiei, ei îşi vor putea depune candidatura cu 30 de zile înainte de organizarea alegerilor.