Viitorul, remiză muncită la Severin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 17-a: CS TURNU SEVERIN - FC VIITORUL CONSTANŢA 2-2

Viitorul, remiză muncită la Severin

Sport 27 Noiembrie 2012 / 00:00 634 accesări

Fără golgeterul Gabriel Iancu, FC Viitorul Constanţa a trebuit să se mulţumească cu un rezultat de egalitate în ultima partidă a turului, disputată, ieri, în deplasare, cu CS Turnu Severin, scor 2-2 (1-1). Un rezultat echitabil după numărul de ocazii la cele două porţi, ambele formaţii având în finalul partidei chiar şi câte un gol anulat - corect - pe motiv de ofsaid. Prima ocazie importantă a aparţinut Viitorului, dar lovitura de cap a lui Larie a fost respinsă cu dificultate de Şteţca. Gazdele au replicat în min. 7 prin Moutinho, şut peste poartă din poziţie foarte bună, iar peste doar un minut s-a produs şi deschiderea scorului: A. Chiţu a luat o acţiune pe cont propriu, a pasat în marginea careului, iar Benzar l-a învins pe Şteţca cu un şut plasat de la 16 m. Gazdele au revenit şi mai decise în atac, iar după câteva situaţii foarte bune au reuşit să restabilească egalitatea în min. 14, când Vancea a reluat mingea cu capul de la aproximativ 8 m, fără speranţe pentru Buzbuchi. Imediat după reluare, în min. 48, Vancea a adus Severinul în avantaj cu un şut din colţul careului de 6 m. A fost rândul Viitorului să forţeze mai mult, iar eforturile constănţenilor au fost răsplătite peste doar trei minute: A. Chiţu a trimis în bară de la 16 m, mingea a ajuns la Dică, iar căpitanul Viitorului a înscris de la 10 m, scor 2-2. Până la final ambele formaţii au mai trecut pe lângă gol, dar tabela a rămas nemodificată. De menţionat că ambele goluri ale Viitorului i-au fost dedicate tânărului Gabriel Iancu, care nu a mai putut juca ieri din cauza unui deces în familie. Pentru FC Viitorul au evoluat: Buzbuchi - Bălaşa, Bejan, Larie, Toşca - Lazăr (66 Cl. Herea) Benzar, Vaştag - A. Chiţu (86 Cârstocea), Alibec, N. Dică (81 Albu).

PROBLEME MARI ÎN DEFENSIVĂ. Dacă în atac lucrurile merg în general bine, A. Chiţu şi Alibec reuşind să cxâştige multe din duelurile cu fundaşii adverşi, naivităţile din defensiva Viitorului privează formaţia constănţeană de multe puncte. Şi la Severin ambele goluri ale gazdelor au venit după mari greşeli în apărare, Vancea înscriind de două ori după ce a profitat de un marcaj foarte lejer. Nici ceilalţi fundaşi ai Viitorului nu au avut evoluţii mai bune, având intervenţii care i-au dat mereu mari emoţii lui Buzbuchi.



12