Viitorul României nu ține cont de apartenența religioasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Declarații

Viitorul României nu ține cont de apartenența religioasă

Politică 16 August 2014 / 00:00 710 accesări

Înainte de alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta, candidat la scrutinul din toamnă, pledează pentru armonizarea relațiilor tuturor confesiunilor religioase din România. Prezent vineri la Cacica, la inaugurarea pieței „Sf. Ioan Paul al II-lea”, Ponta a subliniat faptul că viitorul țării noastre se bazează nu numai pe politică, ci și pe capacitatea oamenilor de religii diferite de a se accepta reciproc. „Vreau doar să spun încă o dată că România este ţara în care toţi credincioşii ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi sau neoprotestanţi, toţi cei care cred în Dumnezeu şi în viitorul acestei ţări trebuie să trăiască împreună şi trebuie să-şi cinstească religia şi tradiţiile”, a conchis premierul. În altă ordine de idei, premierul a adăugat că sunt mai bine de 30 de ani de când a venit prima dată în zona Cacica. ”Atunci îşi începuse pontificatul Sf. Ioan Paul al II-lea”, a declarat Victor Ponta.

Taguri articol


12