BENEFICII Pregătirile pentru demararea lucrărilor la proiectul de amenajare a unui sat pescăresc pe balta Tuzla au intrat în linie dreaptă. Aici, pescarii îşi vor putea exersa talentul, iar turiştii se vor putea relaxa la piscine şi restaurante. Pregătit de aproape trei ani, proiectul are o valoare de două milioane de euro şi va intra la finanţare anul acesta, sub tutela Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Chiar dacă are ieşire la mare, localitatea Tuzla nu este una foarte cunoscută ca destinaţie turistică. Aşadar, prin acest proiect, administraţia locală încearcă să aducă la Tuzla împătimiţi ai pescuitului, iar beneficiile rezultate sunt mult mai mari atât pentru administraţia locală, cât şi pentru comunitatea din Tuzla. Primăria a pornit cu ideea amenajării unui sat pescăresc profitând de poziţia lacului, care este una deosebită. Se află la 150 de metri de ţărmul Mării Negre şi în vecinătatea lacului Techirghiol, având acces imediat din şoseaua Constanţa - Mangalia. Amenajarea turistică a fost concepută ca un sat pescăresc: aici, pescarii îşi pot exersa talentul şi cunoştintele în ceea ce priveşte pescuitul, iar familiile acestora îşi pot petrece timpul liber în mod plăcut la piscinele amenajate în complex sau la restaurantul din zona de intrare. Acest loc a fost conceput pentru petrecerea unei zile.
PROBLEMA INUNDAŢIILOR, REZOLVATĂ Totodată, vor fi amenajate şi spaţii comerciale, de alimentaţie publică, spaţii de odihnă, recreere şi de promenadă. Pentru cei care doresc să petreacă un timp mai îndelungat există şi posibilitatea cazării atât în căsuţe din lemn, cât şi în corturi. Pentru a stimula cât mai mult interesul amatorilor de pescuit, unele obiective vor fi amplasate chiar pe malul lacului, iar altele amplasate pe luciul apei, pe pontoane din lemn. Şi, pentru că am vorbit despre pescuit, ar trebui să spunem că proiectul presupune şi repopularea bălţii cu diferite specii de peşti. Trecând peste latura turistică a proiectului, există şi una de impact asupra comunităţii. Investiţia presupune şi lucrări de ecologizare a lacului, prin dragarea bălţii şi igienizarea malurilor, care vor fi şi reamenajate. De asemenea, vor fi construite alei pietonale, spaţii de odihnă pentru turişti şi spaţii verzi în zona perimetrală a apei, vor fi plantaţi copaci, arbuşti, peluze, garduri vii şi jardiniere. Totodată, va fi amenajat un spaţiu pentru zona de agrement nautic şi vor fi realizate lucrări de instalaţii electrice pentru iluminatul public ambiental. Primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, spune că lucrările vor începe săptămâna viitoare şi se vor finaliza în 18 luni.