Etapa a 11-a a Ligii 1 a adus a doua înfrângere în campionat pentru FC Viitorul, echipa constănţeană cedând în duelul din Bănie, cu Universitatea Craiova. Formaţia olteană s-a impus luni seară, cu scorul de 3-1 (Cicâldău 44, Koljic 45, Bălaşa 53 / Ţîru 7), la capătul unei partide în care finalul primei reprize a decis învingătoarea. Erorile din ultimele minute ale primei părţi comise de jucătorii Viitorului au permis Craiovei să revină şi să obţină cele trei puncte, iar echilibrul în fruntea clasamentului se menţine.
Au evoluat următoarele echipe - U. Craiova (manager Victor Piţurcă): Pigliacelli - Martic, Bălaşa, Acka, Vătăjelu - Mateiu, Cicâldău, Bancu (cpt.) - L. Niţu (24 Koljic), A. Ivan (86 Fortes), Baiaram (76 R. Baicu); FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi, antrenor principal Cătălin Anghel): Căbuz - Boboc, Ţîru (cpt.), Artean, De Nooijer - A. Ciobanu, Vl. Achim (65 P. Iacob), Houri - G. Iancu (75 St. Filip), Rivaldinho, C. Matei (61 G. Ganea). Cartonaşe galbene: Cicâldău, Bancu / Ţîru, Vl. Achim, G. Iancu. Meciul a fost arbitrat la centru de Marius Avram, care l-a eliminat la pauză pe antrenorul Viitorului, Cătălin Anghel.
Tot luni seară, CSM Politehnica Iaşi şi Sepsi Sf. Gheorghe au încheiat la egalitate, scor 1-1 (Passaglia 70 / Tincu 80).
Clasament: 1. CFR 24p (golaveraj: 28-8), 2. Craiova 22p (17-11), 3. FC VIITORUL 21p (26-14), 4. Mediaş 18p (20-16), 5. Iaşi 17p (14-10), 6. Botoşani 15p (17-17), 7. Astra 15p (14-14), 8. Sepsi 14p (10-7), 9. FCSB 14p (13-17), 10. Dinamo 13p (15-20), 11. Chindia 12p (14-17), 12. Hermannstadt 10p (11-22), 13. Clinceni 9p (15-24), 14. Voluntari 5p (8-25).
În etapa viitoare, duminică, 6 octombrie, de la ora 20.30, pe stadionul „Central” din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, FC Viitorul va întâlni campioana en titre, CFR Cluj.