Sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul “Emil Alexandrescu“ din Iaşi, FC Viitorul Constanţa va întâlni formaţia locală CSMS, pregătită de Ionuţ Popa, în etapa a 8-a a Ligii a II-a la fotbal. Un meci de 1X2, chiar dacă diferenţa din clasament dintre cele două formaţii este de şapte locuri şi patru puncte în favoarea constănţenilor. „Am arătat până acum că suntem capabili să învingem la Tulcea cu 1-0, dar şi să pierdem cu 0-3 la Snagov. Un meci în care orice se poate întâmpla, însă am încredere că vom face un joc bun şi vom obţine un rezultat pe măsură“, a declarat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu. După două eşecuri puţin scontate la Brăila şi Bacău, ieşenii nu îşi mai permit paşi greşiţi, vorbindu-se deja de o posibilă demitere a lui Ionuţ Popa dacă nu se va obţine victoria. „Cred că este mai uşor să joci cu o formaţie care atacă decât cu una care se apără. Întâlnim o echipă cu jucători valoroşi, cu experienţă în Liga 1, dar ne-am făcut bine temele pentru acest meci“, afirmă atacantul Cristi Pantelie. Echipa probabilă de start a Viitorului: Bolboaşă - Ninu, Larie, Bejan, L. Turcu - Lazăr, Onicaş, V. Creţu - Albu, Pantelie, A. Chiţu.