SITUAŢIE Sute de locuitori ai satului Topalu au trăit clipe de groază miercuri seară, după ce viiturile adunate de pe versanţi au măturat toată localitatea. Bilanţul e impresionant: 14 case şi tot atâtea anexe gospodăreşti - inundate, iar trei podeţe, un kilometru de drum judeţean, trei drumuri comunale, 15 străzi şi cinci fântâni au fost afectate parţial. „În total, valoarea pagubelor a fost evaluată la 1,5 milioane de lei. Este cea mai mare pagubă pe care o avem în urma unor inundaţii. Nici măcar în urma celebrelor inundaţii din 2006 nu am avut asemenea daune”, a spus primarul din Topalu, Gheorghe Murat. El a adăugat că evaluarea în urma dezastrului a fost trimisă, ieri, la Prefectură, care, la rândul ei, va trimite o comisie pentru a evalua cu exactitate pagubele de la Topalu. „Potrivit legislaţiei în vigoare, statul este obligat ca acolo unde există astfel de viituri care afectează infrastructura, adică drumuri, şanţuri, poduri şi podeţe, să acorde despăgubiri sau să repare tot ceea ce a fost distrus”, a spus Murat. În completare, subprefectul Radu Volcinschi a spus că tot ceea ce este legat de inundaţii va fi centralizat împreună cu comisiile locale de la nivelul primăriei şi prefecturii. „După evaluare, vom trimite toate datele la Guvernul României, cu speranţa că vor fi alocate fonduri pentru localitatea lovită de apă”, a spus Volcinschi.
VIITURĂ Localitatea Topalu a fost lovită, miercuri seara, de o viitură puternică, în urma unei ploi torenţiale, care a durat aproape două ore. „Viitura a venit de pe dealurile din zonă, iar casele şi magazinele din Topalu au fost umplute de ape. Din fericire, nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti”, a spus Murat. Edilul din Topalu a spus că pentru evacuarea apei din case şi din beciurile oamenilor au fost puse în funcţiune mai multe motopompe ale primăriei, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.