Vijelie a făcut spectacol pe acoperişul Gării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vijelie a făcut spectacol pe acoperişul Gării

Social 18 Septembrie 2006 / 00:00 1375 accesări

Un om al străzii, cunoscut ca un pasionat consumator de alcool, a fost vineri noapte protagonistul unui incident inedit petrecut în centrul oraşului, la Gara CFR Constanţa. Cunoscut de toată lumea ca "Vijelie", Gheorghe Zaharia, de 40 de ani, din Bacău, s-a urcat în jurul orei 1.00 pe acoperişul clădirii şi a ameninţat că se va arunca, întrucît este bătut fără motiv de poliţiştii postului de Transporturi Feroviare Gară. Omul era în avansată stare de ebrietate şi părea decis să îşi pună capăt zilelor. La faţa locului au sosit imediat o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), o ambulanţă, precum şi echipaje ale poliţiei. După aprox. 20 de minute de la începutul spectacolului, pompierii au reuşit să îl convingă pe Zaharia să coboare, acesta fiind imediat preluat de medici şi transportat la Urgenţa Spitalului Judeţean. Odată ajuns aici, pacientul a fost diagnosticat cu intoxicaţie etilică şi stare psihică alterată, care ar fi putut conduce la comiterea unui act suicidal. "Am vrut să mă arunc de pe gară că nu mai pot, să mă arunc din cauza lor (n.r. a poliţiştilor) că mă bat tot timpul", a declarat Zaharia. Potrivit bărbatului, vineri seară, în jurul orei 23.00, s-a dus în sala de aşteptare din gară şi după ce a primit de la cineva o pătură a încercat să doarmă. Vijelie spune că au venit doi poliţişti, iar unul dintre ei l-a lovit de mai multe ori cu piciorul, apoi l-au dus la post, unde l-au bătut "rău", ceea ce l-a făcut să ia decizia de a se sinucide. Un alt om al străzii, Victor Leicu, martor la spectacolul dat vineri noapte de Vijelie, a întărit spusele "colegului" său, acuzîndu-i pe poliţiştii de la TF Gară că aproape în fiecare seară îi bat fără motiv pe cei care se ascund prin ungherele sălii de aşteptare. O altă persoană care lucrează noapte de noapte în zona gării a afirmat, la rîndul său, că cerşetorii sînt adesea agresaţi de poliţişti, fără motiv. Toţi martorii au recunoscut însă că Gheorghe Zaharia este un consumator înrăit de tărie, dar spun că nu a făcut niciodată scandal şi că este un om liniştit. În replică, poliţiştii acuzaţi de violenţă gratuită spun că Zaharia este o mai veche cunoştinţă, care îşi cumpără băutură cu banii obţinuţi din cerşit, se îmbată apoi face scandal. Oamenii legii spun că bărbatul nu a fost agresat în niciun fel, ci doar s-a ameţit rău şi s-a urcat pe gară, cerînd locuinţă şi ameninţînd că dacă nu primeşte casă se va arunca în gol. Într-adevăr, la examenul medical efectuat la Urgenţa Spitalului Judeţean, pe corpul lui Vijelie nu au fost descoperite urme care ar fi putut rezulta dintr-o agresiune recentă. Oamenii străzii spun însă că alcoolicul nu are urme de violenţă pentru că poliţiştii "dau la corp" şi "ştiu să bată fără urme". Gheorghe Zaharia a rămas peste noapte în Urgenţă, iar ieri dimineaţă a fost transferat la Clinica de Neuro-Psihiatrie de la Palazu Mare, unde urmează a fi spus unor examene de specialitate.



12