Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord de principiu în dosarul gazelor, iar preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a anunţat că ţara sa va începe de mîine plata datoriei către Gazprom. Preşedintele ucrainean s-a aflat, ieri, la Moscova, pentru o întrevedere specială cu omologul său rus, Vladimir Putin ...
Opoziţia pro-rusă din Ucraina a blocat, vineri, activitatea Parlamentului şi a organizat manifestaţii în centrul Kievului, în semn de protest faţă de decizia liderilor naţionali de a cere oficial alăturarea la Planul de Acţiune în vederea aderării la NATO. Potrivit presei ucrainene, circa 20 de deputaţi ...
Preşedintele gruzin a depus jurămîntul, duminică, pentru un al doilea mandat de cinci ani la conducerea acestui stat strategic din Caucaz, în cursul unei ceremonii în faţa clădirii Parlamentului din Tbilisi. Şase şefi de stat, între care preşedintele polonez Lech Kaczynski şi omologul său ucrainean ...
Ungaria - Copil român, expulzat Un copil român de 12 ani a fost expulzat, ieri, din Ungaria, după ce a rănit grav, cu lovituri de cuţit, un adolescent căruia dorea să-i fure un MP3, a anunţat poliţia din Budapesta. Expulzarea intervine în condiţiile unei campanii care cere micşorarea vîrstei ...
Liderul de la Kiev, Viktor Iuşcenko, a semnat, marţi, un decret privind transformarea Insulei Şerpilor într-o zonă economică specială. Prin decretul privind măsurile de maximă urgenţă în vederea dezvoltării zonei de sud-vest a regiunii Odesa, publicat marţi pe site-ul Preşedinţiei ucrainene, Viktor ...
Ucraina - Fără vizele pentru români şi bulgari Ucraina a decis să renunţe, începînd din 1 ianuarie, la vizele pentru cetăţenii români şi bulgari, ale căror ţări au devenit membre ale UE la începutul acestui an. Decizia a fost luată miercuri de Guvern şi publicată vineri pe site-ul său oficial ...
SUA – Masacru în statul Washington O familie întreagă, formată din şase membri, a fost ucisă cu focuri de armă, pe o proprietate rurală din apropiere de Seattle. Crima a avut loc, probabil, în ajunul Crăciunului, dar a fost descoperită ieri. Poliţiştii au reţinut doi suspecţi. ”Am arestat ...
Parlamentul ucrainean a aprobat, marţi, nominalizarea candidatului “coaliţiei portocalii”, Iulia Timoşenko, în funcţia de premier al Ucrainei. Timoşenko a obţinut 226 de voturi, exact numărul necesar numirii ei ca premier. Ea a mai deţinut funcţia de şef al Guvernului, timp de şapte luni ...
Bulgaria - Tragedie în mină Trei mineri au murit, ieri, la mina Dzhurkovo din Bulgaria, situată la 200 de kilometri la sud-est de Sofia. Alţi doi muncitori au fost grav răniţi. Potrivit informaţiilor preliminare, în subteran s-a produs o alunecare de teren şi o explozie de gaze. Pînă în acest moment nu ...
Guvernul ucrainean a aprobat începerea lucrărilor de forare lîngă Insula Şerpilor, pentru exploatarea zăcămîntului de gaze din vecinătate, relatează presa rusă. Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale de pe platoul continental presupune montarea unor sonde de foraj în Marea Neagră. Distanţa între ...
Bugetul Ucrainei are de suferit pentru că 70% dintre bunurile importate sînt de contrabandă şi nu trec prin vămi, a declarat preşedintele Viktor Iuşcenko, ordonînd noi măsuri pentru a combate acest fenomen. Importatorii îşi etichetează bunurile drept scutite de taxe, le subevaluează, aduc maşini pe care ...
Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, a declarat ieri că la întîlnirea pe care a avut-o cu Viktor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, Traian Băsescu s-a lăsat umilit, ceea ce arată că \"este disperat\", \"în condiţiile în care grupul lui protector de la Washington, în frunte cu Bush, stă să cadă” ...
Ciad - Tentativă de răpire a 100 de copii Nouă francezi au încercat să scoată din Ciad 103 copii originari din Sudan şi Ciad. Minorii erau aşteptaţi în Franţa de 50 de familii care ar fi urmat să-i adopte. Tentativa de răpire pusă la cale de organizaţia Arca lui Noe, din care făceau parte şi trei ...
Desfigurat în urma unei otrăviri cu dioxină în timpul Revoluţiei Portocalii, preşedintele ucrainean a fost supus între timp unui număr de 24 de operaţii pentru a-şi recăpăta sănătatea. În vîrstă de 53 de ani, Viktor Iuşcenko a fost otrăvit în timpul campaniei din 2004 pentru alegerile ...
Partidul lui Viktor Iuşcenko, Ucraina Noastră, a respins categoric, joi, ideea unei coaliţi cu pro-ruşii, considerînd-o “împotriva naturii”. Ucraina Noastră şi-a luat angajamentul de a încheia o alianţă cu Blocul Iulia Timoşenko. “O mare coaliţie, care să includă Partidul Regiunilor al ...
La trei zile după alegerile legislative anticipate, preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a lansat ideea unui guvern de uniune naţională între formaţiunile pro-occidentale şi partidul pro-rus al premierului Ianukovici. Acesta din urmă a salutat iniţiativa preşedintelui. După numărarea aproape ...