Ucraina a acuzat, miercuri, Kremlinul de ”complexe imperialiste”, după discursul lui Dmitri Medvedev împotriva ”atitudinii antiruse a Kievului”. ”Din nefericire, tînăra conducere rusă devine ostatica vechilor complexe imperialiste, care o împing să se agaţe de imaginea unui inamic ...
Ambasadorul rus la Bucureşti, Alexander Churilin, a declarat, joi, că ”după atacul crud şi mişelesc al trupelor georgiene, Osetia de Sud şi Abhazia nu mai pot reveni în componenţa Georgiei. Securitatea şi supravieţuirea popoarelor din Osetia de Sud şi Abhazia poate fi asigurată numai prin ...
Vicepreşedintele american, Joe Biden, a declarat marţi, la Kiev, că apropierea SUA de Rusia nu se va face în detrimentul Ucrainei, precizînd că Washingtonul susţine puternic aderarea acestei ţări la NATO. Joe Biden l-a asigurat pe preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, că ”SUA vor fi alături de o ...
Vicepreşedintele american va vizita săptămîna aceasta Ucraina şi Georgia, ale căror relaţii cu SUS riscă să rămînă pentru mult timp subiect de dispută între Washington şi Moscova, în pofida eforturilor de reconciliere ale preşedintelui Barack Obama. Joe Biden va reafirma sprijinul american faţă de ...
Parlamentari ai Partidului Regiunilor, de opoziţie, pro-rus, s-au luat, joi, la bătaie cu deputaţi din Blocul Iuliei Timoşenko (BIUT), formaţiunea premierului ucrainean. Altercaţia s-a produs în încercarea de a obstrucţiona activitatea Radei Supreme, Legislativul unicameral de la Kiev, pentru a oferi ...
O comisie de anchetă a Parlamentului ucrainean a stabilit că nu există dovezi privind existenţa unui act penal în cazul otrăvirii lui Viktor Iuşcenko în campania electorală dinaintea scrutinului prezidenţial din 2004. ”Dacă nu există nicio dovadă că otrăvirea a fost intenţionată, cum să spunem ...
Directorul general al Ukrspetsexport, compania naţională exportatoare de armament, a anunţat exporturi în valoare de 800 de milioane de dolari, cu 14% mai mult decît în 2007. Potrivit lui Serghei Bondarciuk, evoluţia se explică prin creşterea prezenţei Ucrainei pe pieţele de armament din lume. Recent ...
Trei parlamentari din cadrul Blocului Iulia Timoşenko au cerut demararea unei anchete asupra unui incident produs sîmbătă şi soldat cu focuri de armă la un restaurant din Kiev, pentru a se stabili dacă fiul preşedintelui Viktor Iuşcenko, Andrii, prezent la faţa locului, este implicat în dispută. În ...
Parlamentul ucrainean a stabilit, marţi, data de 17 ianuarie 2010 pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, un scrutin în care principalii candidaţi se anunţă a fi premierul Iulia Timoşenko şi preşedintele Viktor Iuşcenko. Rezoluţia parlamentară, votată de 399 de deputaţi dintr-un total de 450 ...
Preşedintele Viktor Iuşcenko a avertizat că acordurile curente cu Rusia din domeniul gazelor naturale ameninţă Ucraina cu pierderea proprietăţii asupra sistemului său de tranzit al gazului. Potrivit serviciului de presă al preşedinţiei, Viktor Iuşcenko a declarat că acordurile încheiate de Guvern în ...
Italia - Judecarea urgentă a unor români suspectaţi de violarea unei adolescente Procurorii italieni cer judecarea în procedură de urgenţă a românilor Gavrilă Oltean (27 de ani) şi Ionuţ-Jean Alexandru (18 ani), acuzaţi de violarea unei adolescente italience, pe 14 februarie, în Parcul Caffarella din ...
Elveţia - Româncă, achitată O româncă condamnată, în primă instanţă, în Elveţia, pentru neglijarea copilului ei de cîteva luni, pentru că a ezitat să îşi ducă bebeluşul la spital, de frică că nu avea acte în regulă, a fost achitată de Curtea de Justiţie. Femeia, N., în vîrstă de 33 de ...
Portul a învins cu 3-0 în restanţa cu Rocar Ieri, într-o partidă restantă din etapa a 30-a a Ligii a III-a la fotbal, Seria a 2-a, Portul Constanţa a dispus, cu 3-0, de Rocar Bucureşti, într-un meci jucat pe teren propriu. Au marcat Niţă (min. 30), Stere (min. 49-pen.) şi Roşu (min 81). „Am ...
Partidul Comunist din Ucraina consideră că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu reprezintă un pericol pentru integritatea teritorială a Ucrainei, a anunţat serviciul de presă al partidului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent, la Piatra Neamţ, că România consideră inutilă semnarea unui ...
Ungaria - Alpinist de origine română, mort în Himalaya Un alpinist ungar, originar din România, a murit în Munţii Himalaya, a declarat, miercuri, persoana de contact a expediţiei, Szabolcs Vincze. Doctorul Levente Szabo, în vîrstă de 39 de ani, specialist în traumatologie, s-a născut într-o comunitate ...
Rusia - Candidat la alegerile municipale, rănit în atentat Primarul interimar din Kislovodsk, candidat la alegerile municipale de la 31 mai, a fost grav rănit, marţi, de explozia unui dispozitiv acţionat de la distanţă. Natalia Luţenko ieşea din Primărie, cînd un dispozitiv amplasat într-o pubelă din ...