Viktor Orban face noi presiuni etnice în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Declaraţii sancţionate

Viktor Orban face noi presiuni etnice în România

Eveniment 10 Octombrie 2012 / 00:00 421 accesări

Sancţionat indirect de reprezentanţii SUA, care într-un raport la OSCE au spus că implicarea premierului ungar, Viktor Orban, în problemele interne ale României (vizita lui în România înainte de referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu) este dăunătoare, Orban a continuat cu aceeaşi atitudine. Cu ocazia Conferinţei Rezistenţei Ungare (MAERT), desfăşurată la Budapesta, Orban a declarat că Guvernul ungar are toate motivele să fie preocupat în legătură cu evoluţiile politice din România, dat fiind că, ani întregi, nu au existat mesaje politice de genul celor de acum, existând riscul apariţiei unor tendinţe politice naţionaliste în România. El a mai spus că Guvernul ungar îi susţine pe patrioţii români care cooperează cu minoritatea ungară şi cu Budapesta. În faţa acestor declaraţii, pesedistul Bogdan Diaconu consideră că, din moment ce Viktor Orban poate spune ce tip de „patrioţi români” sprijină, şi el îşi permite să afirme că îşi doreşte ca la următoarele alegeri poporul maghiar să scape de Guvernul actual, „extremist şi retrograd”. „Premierul Ungariei nu are motive să se teamă de naţiunea română sau de politica de la Bucureşti decât dacă are intenţii incorecte şi revizioniste faţă de România. Atunci da, are de ce să se teamă pentru că nu mai putem tolera imixtiunea lui şi a Budapestei în politica românească, după cum sunt inacceptabile pretenţiile autonomiste şi enclavizante pe care Orban le susţine prin intermediul supuşilor săi din România. Este şi mai clar acum de ce dă premierul Ungariei bani unor universităţi maghiare din România: sunt bani pentru campania electorală a unor partide extremiste”, a declarat Bogdan Diaconu.



12