Şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, care urma să ia în discuţie solicitările de retragere a distincţiei acordate eurodeputatului Laszlo Tokes, a fost amânată pentru 11 octombrie, pe motiv că acesta nu s-a prezentat la reuniune. Mircea Geoană a precizat că ...
Avocatul Kincses Elod, desemnat să îl reprezinte pe Laszlo Tokes în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României”, a declarat că europarlamentarul nu se va prezenta în faţa acestui for, convocat pentru mâine, la Academia Română. Avocatul a invocat faptul că Laszlo Tokes este plecat ...
REPREZENTARE Săptămâna aceasta, europarlamentarul Laszlo Tokes trebuie să se prezinte la şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, care va analiza solicitarea de a-i retrage înalta distincţie lui Tokes ca urmare a afirmaţiilor defăimătoare ale acestuia la adresa ...
Pe la sfârşitul lunii iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos“, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională“, astfel încât să ofere ...
Europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional „Steaua României“, solicită public retragerea distincţiei similare acordate lui Laszlo Tokes în 2009, invocând „fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României“. Ea a adresat, în acest sens, un ...
DECLARAŢII În 2009, Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de Băsescu, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a ...
DISCURSURI EXTREMISTE Tovărăşia bolnăvicioasă între UDMR şi PDL din perioada guvernării portocalii, timp în care s-au comis gafe impardonabile, cel mai bun exemplu fiind acordarea dreptului etnicilor unguri de a studia istoria şi geografia României în limba maternă, a început să dea roade pentru ...
COREEA DE NORD Capacitate nucleară dublată Imagini din satelit sugerează că regimul de la Phenian şi-ar fi dublat capacitatea de îmbogăţire a uraniului la instalaţia Yongbyon, a anunţat Institutul pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), care supraveghează programul nuclear ...
Ungaria face o primă dovadă de normalitate pentru a restabili un climat de siguranţă pentru cetăţenii săi şi în mod special pentru minorităţi. Patru bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi ieri, de un tribunal din Budapesta, de crime rasiste comise cu sânge rece asupra a şase rromi în perioada 2008-2009 ...
CONTRE Europarlamentarul Laszlo Tokes nu pierde nicio ocazie să atace România, chiar dacă s-a născut în această ţară, de pe urma căreia „mănâncă o pâine bună”. În spatele unei false preocupări pentru drepturile minorităţii din care face parte (maghiară - n.r.), Tokes încearcă, printre ...
LUMEA LUI TOKES? La noi, ca niciunde. Reprezintă România în Parlamentul European şi nu face altceva decât să îngroape ţara noastră puţin câte puţin. Susţine cauza maghiarilor şi, dacă ar putea, cu siguranţă ar ciopârţi România şi ar vinde-o Ungariei fără a-i păsa câtuşi de puţin că este ...
GRECIA Noi reduceri de salarii FMI vrea ca Grecia să reducă, din nou, salariile din sectorul public şi drepturile angajaţilor, astfel încât ţara să devină mai competitivă din punct de vedere economic, potrivit unui raport al instituţiei internaţionale. FMI urmează să decidă azi asupra eliberării ...
Premierul ungar, Viktor Orban, acuză Parlamentul European că recurge la „metode sovietice”, care afectează suveranitatea Ungariei, după adoptarea unui raport critic la adresa noii Constituţii ungare. „De la imperiul sovietic, nicio altă putere externă nu a mai îndrăznit să atace deschis ...
GRECIA Scrisoare-capcană O scrisoare care conţinea explozibil, expediată probabil de anarhiştii radicali italieni, a luat foc, ieri, într-un centru de sortare al unui oficiu poştal din nordul Atenei, fără a produce victime. Poliţia a declarat că plicul trimis din Italia conţinea un dispozitiv exploziv ...
GRECIA Poliţist omorât Un poliţist a fost ucis ieri prin împuşcare, într-un schimb de focuri în apropiere de satul Distomo, la 160 de kilometri nord de Atena, după ce a cerut celor cinci persoane de la bordul unui vehicul să prezinte documentele. Rănit grav, poliţistul, în vârstă de 37 de ani, a ...
Mai multe şosele şi linii de cale ferată au fost afectate de alunecările de teren şi inundaţiile provocate de ploile puternice însoţite de grindină înregistrate duminică seara în vestul Elveţiei, iar circa 20 de persoane au fost evacuate. Până în prezent, cantoanele Vaud şi Fribourg din vestul ...