Telegraf Online - tag: Viktor Orban

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Viktor Orban

Orban şi Papandreou sprijină intrarea României şi Bulgariei în Schengen
14 decembrie 2010 Orban şi Papandreou sprijină intrarea României şi Bulgariei în Schengen

Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a purtat, ieri, la Atena, convorbiri cu omologul său elen, Giorgios Papandreou, în cadrul cărora cei doi au căzut de acord asupra intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului Guvernului de la Budapesta, Peter Szijjarto ...

Proiectul noii Constituţii ungare
4 decembrie 2010 Proiectul noii Constituţii ungare

Proiectul unei noi Constituţii a Ungariei, elaborat de majoritatea parlamentară conservatoare, a fost prezentat pe site-ul Parlamentului de la Budapesta şi urmează să fie dezbătut de deputaţi, de la jumătatea lunii decembrie, anunţă preşedintele Comisiei, Laszlo Salamon. Proiectul a fost elaborat de ...

”România trebuie să elimine corupţia înainte de aderarea la Schengen”
4 decembrie 2010 ”România trebuie să elimine corupţia înainte de aderarea la Schengen”

Noul secretar de Stat francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, consideră, la fel ca predecesorul său Pierre Lellouche, că România şi Bulgaria trebuie să garanteze securitatea absolută la frontiere şi să rezolve problema corupţiei, înainte de a adera la spaţiul Schengen. Însă omologul său ...

Telegrafic
19 noiembrie 2010 Telegrafic

R. MOLDOVA Alertă cu bombă O alertă cu bombă a fost declanşată ieri la prânz, într-un centru comercial din Chişinău, după ce o persoană a semnalat, prin telefon, prezenţa unui dispozitiv exploziv. Potrivit poliţiei, o persoană încă neidentificată a dat telefon în jurul orei 13.50, anunţând ...

România vrea linie de tren rapid Budapesta-Bucureşti-Constanţa
9 noiembrie 2010 România vrea linie de tren rapid Budapesta-Bucureşti-Constanţa

Construirea unei linii de tren rapid Budapesta-Bucureşti-Constanţa, precum şi crearea unei reţele de transport integrate între statele riverane Dunării se numără printre obiectivele pe care România le urmăreşte prin implementarea Strategiei Dunării, a declarat, ieri, prim-ministrul Emil Boc, după ...

Începe summit-ul Dunării!
8 noiembrie 2010 Începe summit-ul Dunării!

Summit-ul Dunării reuneşte, astăzi, la Bucureşti, 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană (CE), reprezentanţi ai celor şase landuri riverane din Germania şi Austria, primăria oraşului Ulm din Germania şi Polonia, în calitate de observator ...

Intervenţii politice la Opera din Budapesta
27 octombrie 2010 Intervenţii politice la Opera din Budapesta

Dirijorul ungar Adam Fischer a decis să părăsească Opera din Budapesta, reproşând guvernului conservator condus de Viktor Orban, imixtiunile repetate în problemele instituţiei muzicale. ”Orchestra se opune oricărei schimbări. Orice se întâmplă, fiecare muzician, tehnician, gestionar aleargă să ...

Telegrafic
27 octombrie 2010 Telegrafic

GERMANIA Fraudă de milioane în cazul angajării unor măcelari români Un om de afaceri din oraşul german Dormagen este acuzat, împreună cu şapte apropiaţi ai săi, de evaziune fiscală în cazul angajării a circa 1.000 de măcelari, majoritatea din România, prejudiciul total estimat de anchetatori fiind ...

Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria, vulnerabile la o nouă criză
23 octombrie 2010 Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria, vulnerabile la o nouă criză

Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria sunt cele mai vulnerabile din Europa de Est la o repetare a crizei, întrucât volumul de împrumuturi neperformante rămâne ridicat, iar avansul economic lent limitează creditarea, potrivit agenţiei de rating Fitch. „Băncile nu o duc prea bine, mai ales din ...

A treia arestare în cazul accidentului industrial din Ungaria
20 octombrie 2010 A treia arestare în cazul accidentului industrial din Ungaria

Poliţia maghiară a interogat, luni, o a treia persoană în legătură cu accidentul industrial produs pe data de 4 octombrie, în vestul Ungariei, unde mai multe sate au fost inundate de o scurgere de noroi roşu toxic, în urma unei avarii la rezervorul de reziduuri al unei uzine de alumină. Suspecta, Jozsefne ...

Experţi OMS pentru a evalua impactul catastrofei din Ungaria
14 octombrie 2010 Experţi OMS pentru a evalua impactul catastrofei din Ungaria

• Vizite la locul accidentului • Premierul Viktor Orban şi membrii Cabinetului său au sosit, ieri, în oraşul Veszprem, din vestul ţării, unde au ţinut o şedinţă specială, dedicată catastrofei ecologice în care şi-au pierdut viaţa nouă persoane, după ce o persoană rănită a murit la ...

Legislaţia privind depozitarea deşeurilor industriale, reanalizată
13 octombrie 2010 Legislaţia privind depozitarea deşeurilor industriale, reanalizată

Zid de protecţie. Cele opt sute de persoane evacuate din Kolontar vor reveni în locuinţele proprii abia peste câteva zile, deoarece finalizarea digului de protecţie împotriva unei noi deversări de substanţe nocive implică demolarea mai multor case din sat. Dărâmarea caselor va provoca mult praf, fapt care ...

Bilanţul catastrofei ecologice din Ungaria a ajuns la opt morţi
12 octombrie 2010 Bilanţul catastrofei ecologice din Ungaria a ajuns la opt morţi

Cadavrul celei de-a opta victime a deversării de noroi toxic din vestul Ungariei a fost găsit în apropierea oraşului Devecser, grav afectat de dezastru, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al departamentului pentru gestionarea catastrofelor, Tibor Dobson. Cel de-al optulea cadavru a fost găsit la o ...

Risc de poluare durabilă a mediului, în vestul Ungariei
9 octombrie 2010 Risc de poluare durabilă a mediului, în vestul Ungariei

Fără efecte asupra ecosistemului Dunării. Bilanţul deceselor cauzate de accidentul industrial din vestul Ungariei a ajuns la şapte morţi, după ce o persoană rănită a murit la spital şi au fost găsite trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane date dispărute. Organizaţia Greenpeace a ...

Noroiul toxic a ajuns în Dunăre!
8 octombrie 2010 Noroiul toxic a ajuns în Dunăre!

Nivel crescut. Unda de poluare a trecut de râul Raba şi a ajuns în Dunăre ieri în jurul orei 14.30, a anunţat Administraţia Naţională Apele Române. Anunţul, bazat pe informarea oficială primită de la autorităţile maghiare, survine la puţin timp după ce aceeaşi instituţie anunţa că poluarea va ...

Noroiul roşu din Ungaria va ajunge în Dunăre
7 octombrie 2010 Noroiul roşu din Ungaria va ajunge în Dunăre

• Acuzaţii grave • Imagini din satelit realizate cu o zi înaintea scurgerii de reziduuri chimice din rezervorul avariat al fabricii de alumină arată crăpături în digul situat în vestul Ungariei. Într-un comunicat de presă, Greenpeace Ungaria atribuie dezastrul în care patru persoane şi-au ...

12