Societatea Mamaia SA scoate la vânzare prin licitaţie publică cu strigare competitivă trei active din patrimoniul societăţii, între care şi Complexul Hotelier Mamaia şi terenul în suprafaţă de 2.329 mp, ce are un preţ de pornire de 3,2 milioane euro, a anunţat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Vila Mamaia şi terenul aferent în suprafaţă de 2.415 mp, cu mijloacele fixe şi obiectele de inventar, situate în staţiunea Mamaia, vor avea un preţ de pornire de 1.007.006 euro fără TVA. Totodată, terenul intravilan - Popas III Mamaia va avea un preţ de pornire de 30.102 euro fără TVA. Acestea sunt scoase la vânzare pentru a doua oară în acest an. De asemenea, Complexul Hotelier Mamaia şi terenul în suprafaţă de 2.329 mp, cu mijloacele fixe şi obiectele de inventar, situat în staţiunea Mamaia, vor avea un preţ de pornire de 3.210.981 euro, potrivit unui comunicat emis ieri de MDRT. Termenul limită până la care se vor depune ofertele este 1 iunie 2011, ora 13.00. Licitaţia publică cu strigare pentru vânzarea activelor nominalizate mai sus se va desfăşura la data de 2 iunie 2011, ora 13.00, la sediul social al SC Mamaia SA din Staţiunea Mamaia, Vila 26, judeţul Constanţa.