Vila RA-APPS în care a locuit Geoană, vândută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Licitație

Vila RA-APPS în care a locuit Geoană, vândută

Eveniment 15 Ianuarie 2015 / 00:00 873 accesări

Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) i-a lăsat fără vilele preferate atât pe Traian Băsescu, cât și Mircea Geoană. Inițial, RA-APPS a pus la vânzare imobilul pe care fostul președinte pusese ochii și în care dorea să locuiască până la sfârșitul vieții. Este vorba despre o vilă din Snagov, care a fost scoasă la mezat la prețul de 2,5 milioane de euro. În cazul lui Geoană, fostul președinte al PSD a fost somat de RA-APPS să părăsească vila de protocol în care locuia de peste 10 ani, pentru a fi scoasă la vânzare. Licitația pentru vila în care au locuit Geoană și dragostea lui, Mihaela, a avut loc ieri, iar imobilul a fost cumpărat de dezvoltatorul imobiliar DeSilva cu 906.600 euro plus TVA, preţul de pornire fiind de 588.000 euro plus TVA. Interesant este că la licitaţie a participat şi un avocat cu o procură semnată de Mihaela Geoană. Avocatul a afirmat că nu poate spune care a fost preţul maxim propus de Mihaela Geoană, deoarece ritmul licitaţiei a fost prea rapid.

BIROURI SAU LOCUINŢE

Fosta vilă în care a locuit familia Geoană are un etaj şi mansardă, opt camere, o suprafaţă locuibilă de 271 metri pătraţi și un teren de 550 metri pătraţi. Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor. Cumpărătorul a declarat că intenţionează să demoleze imobilul şi să construiască pe acest amplasament o clădire de birouri sau de locuinţe. Vila locuită de familia Geoană a fost scoasă la vânzare după ce, în urmă cu trei săptămâni, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, iar Geoană a renunţat la funcţia de Înalt reprezentant al prim-ministrului, care îi dădea dreptul la o locuinţă RA-APPS.



12