Economia mondială va înregistra o creştere mediocră în următorii doi ani, din cauza încetinirii din China şi din alte state emergente, avertizează agenţia de evaluare financiară Moody's - „Creşterea economică lentă va împiedica guvernele să reducă datoriile publice, iar băncile centrale nu vor majora semnificativ dobânzile. Totodată, autorităţile nu dispun de instrumente de protecţie fiscale şi de politică monetară care să protejeze economiile de posibile şocuri“. Moody's anticipează că PIB-ul statelor din G20 va avansa în medie cu 2,8%, în perioada 2015 - 2017, cu numai 0,3 puncte procentuale mai mult faţă de intervalul 2012 - 2014 şi sub media de 3,8% înregistrată în cei cinci ani care au precedat criza financiară mondială. În China, Moody's anticipează o creştere a PIB de puţin sub 7% în acest an, 6,3% în 2016 şi 6,1% în 2017. În Statele Unite ale Americii, Europa şi Japonia, creșterea va fi stabilă.