Pentru a veni în sprijinul fermierilor care şi-au asigurat culturile, Agenţia de Plăţi în Agricultură va demara distribuirea bonurilor valorice necesare desfăşurării lucrărilor agricole de toamnă. Sprijinul de 500 de lei la înfiinţarea culturilor de toamnă poate fi solicitat pînă la 15 octombrie, finanţarea urmînd să fie acordată sub formă de bonuri, pînă la 15 decembrie. \"În această săptămînă, am început distribuirea bonurilor valorice la sucursalele din teritoriu, acestea urmînd să fie acordate fermierilor pe bază de cerere\", a declarat directorul pe probleme de finanţe din Ministerul Agriculturii, Miron Moldovan. Pe lîngă faptul că trebuie să facă dovada că şi-au asigurat culturile, prin prezentarea poliţei, fermierii trebuie să demonstreze că folosesc seminţe certificate. În acelaşi timp, furnizorii fermierilor pot obţine contravaloarea bonurilor pînă la 29 februarie 2008, data pînă la care trebuie să depună la sediile APIA deconturile justificative. Însă, nu toţi agricultorii sînt mulţumiţi de modul în care se derulează procesul de subvenţionare prin bonuri, mai ales că furnizorii de îngrăşăminte şi pesticide au crescut deja preţurile. \"Subvenţionarea prin cupoane dă apă la moară furnizorilor. Au crescut preţurile la unele tipuri de îngrăşămînt care erau 1 - 1,2 lei, însă acum au ajuns la 1,6 lei, pentru că ştiu că sînt plătiţi cu bonurile valorice. Argumentul pentru scumpire este faptul că ei primesc banii abia la anul\", a declarat vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Marcel Cucu. Acesta a adăugat că fermierii au solicitat Ministerului Agriculturii şi Guvernului ca furnizorii de îngrăşăminte să primească deconturile pe bonuri valorice doar dacă respectă preţurile de la 1 ianuarie 2007. \"Am solicitat ca deconturile să fie acceptate numai dacă furnizorii respectă preţurile din acest an. Nu am primit, deocamdată, un răspuns, pentru că ministrul Remeş s-a burghezit la minister şi nu mai discută cu noi\", a afirmat Cucu.