International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Banca Mondială (BM), va furniza finanţare de până la 20 milioane euro companiei cehe APS Holding pentru preluarea de active neperformante din regiune, fiind vizate şi până la 30.000 de credite problematice din România. Acordul vizează achiziţia, în parteneriat de către IFC şi APS, a unor portofolii de active neperformante, inclusiv credite retail şi ipotecare, împrumuturi către companii mai mici sau mai mari. APS Holding este o companie de management al datoriilor şi gestionare a investiţiilor neperformante cu sediul în Cehia şi cu operaţiuni în Cehia, România, Slovacia, Polonia şi Serbia. Acordul cu IFC vizează credite din România, Bulgaria, Muntenegru, Serbia şi, posibil, alte state din estul şi sudul Europei.