Vin nemţii să opereze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vin nemţii să opereze

Sănătate 05 Noiembrie 2010 / 00:00 2386 accesări

Săptămâna viitoare, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, vor avea loc primele intervenţii efectuate de către medicii din Germania, de la Clinică de chirurgie cardiovasculară din Lahr/Baden. Aşa cum am precizat, potrivit conducerii SCJU, specialiştii vor efectua, prin metode moderne, în premieră unitatea noastră sanitară, diferite intervenţii pe cord. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, a declarat că noutatea acestei intervenţii constă în folosirea unei tehnici moderne, iar operaţiile vor fi realizate la patru pacienţi selecţionaţi de medicii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul SCJU. „Sunt operaţii pe cord fără circulaţie extracorporeală, ceea ce reprezintă o tehnică relativ nouă şi în Occident. Au fost selecţionaţi patru pacienţi cărora li se vor face bypass-uri de către două echipe”, a explicat managerul. El a mai spus că operaţiile vor fi realizate fără ca circulaţia sângelui să fie preluată de un aparat, aşa cum se întâmplă la majoritatea operaţiilor pe cord. „La orice operaţie pe cord, circulaţia sângelui este preluată de un aparat, care lucrează cu nişte filtre, tuburi speciale, iar această tehnică, cel puţin la intervenţiile de care discutăm, nu mai foloseşte această circulaţie extracorporeală. Pe de o parte, sunt riscuri mai mici pentru pacient şi, pe de altă parte, sunt costuri mai reduse în astfel de intervenţii”, a declarat managerul.



12