Vin turiștii, încep și controalele pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hoteluri, restaurante și terase verificate în weekend

Vin turiștii, încep și controalele pe litoral

Eveniment 22 Iunie 2015 / 00:00 871 accesări

Perioada mult-așteptată de reprezentanții industriei turismului estival a venit, așa că hotelierii se gândesc deja la afluența de turiști care va lua cu asalt litoralul în perioada următoare. Tot la turiști se gândesc și reprezentanții organismelor cu atribuții de control care au început controalele în structurile de primiri turistice cu privire la respectarea normelor privind accesul, evidența și protecția turiștilor, asigurate de HG 237/2001, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturi conexe şi Legea nr. 53/2003 privind codul muncii. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sâmbătă, 20 iunie, s-au desfășurat trei acțiuni de control la care au participat polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă și al medicilor din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Șapte unități hoteliere care aveau în administrare restaurante, baruri de zi și terase de pe raza municipiilor Constanța și Mangalia au fost verificate, ocazie cu care au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei. Numele societăților comerciale amendate nu au fost date publicității, potrivit legislației în vigoare.

Taguri articol


12