Vin vremuri grele pentru bănci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit specialiştilor, înăsprirea competiţiei din domeniul bancar va înjumătăţi numărul instituţiilor de credit. Ei spun că viitorul retailului stă în specializare şi că băncile va trebui să fie mai atente cu clienţii, iar clienţii mai atenţi şi mai prudenţi cu împrumuturile.

Vin vremuri grele pentru bănci

Economie 01 August 2006 / 00:00 1184 accesări

Sectoarele cele mai vulnerabile la integrare sînt cele cu manageri slabi, întrucît pe piaţa europeană regulile jocului sînt un pic diferite. În opinia bancherilor, în perioada următoare va avea loc o diversificare a formatelor acolo unde băncile deja au penetrare, adică în oraşele mari. Cu alte cuvinte, România este, practic, ruptă în două bucăţi. Sînt oraşele mari, pe de o parte, şi cele mici şi sectorul rural, pe de altă parte. Pînă în prezent, acest sector nu a fost abordat eficient. Cînd va da semne al doilea val al retailului, cel pentru oraşele mici? Se poate spune că a şi început deja şi, probabil, că o dezvoltare mai profundă va fi în următorii trei-cinci ani. Dar pînă atunci se va merge pe o specializare mai mare în mediile deja penetrate. Vor fi mai multe tipuri de magazine, mai mulţi jucători care să diversifice paleta de opţiuni. De asemenea, mai există un segment foarte activ: retailul bancar. Retailul bancar încă se află în perioada de penetrare cu produse simple, de bază. Toată lumea oferă cam aceleaşi lucruri. Şi pînă anul trecut a fost un fel de goană după aur. Toţi au mers în direcţia respectivă, întrucît toţi sînt atraşi de aceste perspective foarte bune, însă vor fi reaşezări.

Bancherii spun că vin vremuri grele, în comparaţie cu ce a fost. Pînă acum, băncile au cîştigat foarte mult doar prin simpul fapt că au fost acolo. O bancă precum Raiffeisen, care a pus accentul pe o transformare rapidă, s-a văzut că foarte uşor a cîştigat teren. Bancherii sînt de părere că, de acum înainte, lucrurile vor sta diferit şi băncile va trebui să muncească mult mai mult ca să aibă aceleaşi cîştiguri. Pentru clienţii obişnuiţi acest lucru ar însemna să poată opta între mai multe produse, între un număr mai mare decît pînă acum de bănci competitive. Specialiştii mai spun că vor fi bănci care vor activa doar pe un sector foarte clar delimitat, cu o altă dinamică, cum este cazul Porsche Bank. Totodată, numărul instituţiilor de credit s-ar putea să nu fie mult mai mic decît 40, dar vor fi bănci comerciale, în adevăratul sens al cuvîntului, şi instituţii de credit ipotecar, de credit auto. Vor fi instituţii financiare, nu neapărat bănci, specializate în a aduna depozite, economiile populaţiei, alte instituţii financiare specializate pentru un anumit segment de populaţie numit "subprime", adică un segment care nu este foarte interesant pentru băncile comerciale. Deocamdată, băncile nu îşi cunosc şi nu îşi segmentează foarte bine clienţii. Un efect al înăspririi competiţiei va însemna, pentru omul obişnuit, şi o ieftinire a împrumuturilor, întrucît într-o piaţă eficientă, competiţia trebuie să ducă la o scădere a preţurilor.

O chestiune arzătoare

În prezent, există o dezbatere nervoasă pe piaţa imobiliară - o piaţă încălzită, spun unii, chiar înroşită spun alţii - astfel încît cine se apropie acum, neatent, s-ar putea frige foarte rău. Cert este faptul că pe anumite segmente s-au înregistrat creşteri foarte mari, dar există un pericol şi ar trebui să avem un steguleţ galben, dacă nu roşu, pe anumite segmente, cum este cazul anumitor terenuri din apropierea oraşelor foarte mari, întrucît s-a contat pe o anumită dinamică.

Pe de altă parte, BNR a anunţat o nouă linie tactică: amestecul în piaţa imobiliară, ceea ce va avea un impact asupra pieţei bancare. În momentul în care lumea echivalează valoarea pe care o reprezintă activele proprii cu capital lichid, îşi dezvoltă un altfel de apetit pentru îndatorare. Dacă perspectiva asupra valorii activelor proprii nu este foarte solidă (adică valoarea se poate schimba radical faţă de ceea ce a fost), viteza şi flexibilitatea pe care o ai din punctul de vedere al produselor de creditare este mult mai mică.



Ştiri recomandate

12