Vindeau peste 10.000 de comprimate de ecstasy

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vindeau peste 10.000 de comprimate de ecstasy

Eveniment 26 Februarie 2013 / 00:00 478 accesări

Doi cetăţeni olandezi şi trei români au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trafic de droguri, fiind acuzaţi că au adus din Olanda aproximativ 10.000 de comprimate de ecstasy, în valoare de 100.000 de euro, pe care intenţionau să le vândă în municipiul Braşov. Potrivit unui comunicat de presă remis ieri de DIICOT, procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor cinci persoane pentru 29 de zile. “Inculpaţii, sub coordonarea celor doi cetăţeni olandezi, au organizat procurarea din Olanda a cantităţii de aproximativ 10.000 comprimate Ecstasy şi introducerea drogurilor în România pe cale terestră. Drogurile erau destinate comercializării către consumatorii de pe raza municipiului Braşov”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT. Gruparea infracţională a fost monitorizată timp de trei luni, iar în 24 februarie, poliţiştii şi procurorii DIICOT Braşov i-au prins în flagrant delict pe cei doi cetăţeni olandezi, într-o locuinţă, în timp ce vindeau peste 10.000 de comprimate de ecstasy altor două persoane. \"Drogurile, 10.054 de comprimate de XTC, în valoare de circa 100.000 de euro, erau oferite spre vânzare de către doi cetăţeni olandezi, de 55, respectiv 37 de ani. Cumpărători erau doi cetăţeni români, de 45, respectiv de 29 de ani, primul din judeţul Prahova, iar al doilea din municipiul Timişoara\", spun reprezentanţii Poliţiei Române într-un comunicat de presă. În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate, din locuinţa în care s-a realizat prinderea în flagrant, mediile de stocare informatică folosite pentru a ţine legătura între membrii reţelei. În autoturismul unuia dintre cetăţenii olandezi au fost găsite aproximativ două grame de amfetamină pulbere. Anchetatorii urmează să extindă cercetările pentru a stabili legăturile infracţionale din Olanda ale membrilor grupării.



12