Vine Constantin Gache!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
FC Farul va prezenta luni, în mod oficial, noul antrenor

Vine Constantin Gache!

Sport 08 Iunie 2007 / 00:00 781 accesări

Incertitudinea în privinţa antrenorului care va pregăti FC Farul în sezonul viitor al Ligii I se apropie de sfîrşit. La reunirea lotului constănţean, programată luni, va fi prezentat în mod oficial Constantin Gache, care va semna un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire. Atît tehnicianul, cît şi conducerea grupării de pe litoral s-au ferit totuşi să confirme acest lucru. “Sînt mîndru că am fost ofertat de Constanţa, pentru că fotbalul şi FC Farul m-au făcut ceea ce sînt. Vreau să-mi termin misiunea la Tulcea şi abia apoi vom discuta”, a explicat Gache. Noul antrenor va avea ca obiectiv formarea unei echipe competitive, bazată pe promovarea tinerilor jucători constănţeni, dar şi evitarea retrogradării. Pentru acest lucru, oficialii au pus la dispoziţie un buget de 5 milioane de dolari, dar o mică parte din această sumă se va îndrepta către transferuri. Numirea lui Gache va aduce la Constanţa cîţiva jucători de la Tulcea, chiar dacă mijlocaşul Enache Cîju, vizat de Farul, a semnat deja un precontract cu Gloria Bistriţa. Tot din liga secundă va sosi la echipa de pe litoral Ionuţ Cazan, căpitanul Unirii Alba Iulia. Fundaşul central în vîrstă de 26 de ani, declarat iniţial netransferabil de conducerea grupării ardelene, îi va costa pe constănţeni 150.000 de euro.

Taguri articol


12