Apropierea datei de 1 Mai îmi aduce aminte de un reper important: începe sezonul estival. Ca orice constănţean stabilit la Bucureşti, mă întorc de fiecare dată “acasă” cu tot soiul de speranţe, mai mult sau mai puţin justificate. Oraşul copilăriei şi adolescenţei mele are şi bune şi rele. S-a dezvoltat serios în plan economic, împins de la spate de unul din primele trei porturi ca dimensiune şi trafic de mărfuri din Europa de Est. E plin de cîrciumi, ceea ce nu e tocmai rău. Marele handicap al acestora e ca nu poţi să mănînci un peşte proaspăt, de Marea Neagră, mai pe nicăieri. Cu una-două excepţii. În orice oraş port din lume, fie în Italia, Spania, Portugalia sau în SUA, prima ofertă este a peştelui proaspăt din apele de proximitate. Curăţenia e la un nivel acceptabil în zonele centrale. Dacă te îndepărtezi, farmecul marelui oraş dispare. La periferie, mai ales în zona industrială, e tristeţe mare. Zona costieră dintre Mamaia şi Portul Tomis e într-o paragină incredibilă. Îţi trebuie extrem de multă indulgenţă să te plimbi cu plăcere. Probabil proiectul şoselei de coastă, dacă va include şi o croazetă bine amenajată, cu spaţii largi, va relansa puternic această zonă atît de neglijată, dar cu mare potenţial, a Constanţei. Vine vara, începe marea aglomeraţie, Constanţa devine, pentru trei luni, capitala României. Milioane de români şi străini se vînzolesc prin toate staţiunile. Cel mai mare handicap adus marelui oraş este infrastructura. Să le luăm pe rînd. Majoritatea turiştilor vin dinspre Bucureşti. Pe calea ferată, de cinci ani e un dezastru. Un aşa-zis proiect de modernizare al acestui tronson face ca trenul să gîfîie cinci, şase sau chiar şapte ore pe o distanţă de 220 km. Absolut inadmisibil pentru o ţară care se pretinde europeană. Şi care tolerează cheltuieli incredibile în domeniul căilor ferate pentru tot felul de excentricităţi ale şefilor deja penali sau posibil penali. Niciun creier de politician care a condus Transporturile în ultimii cinci ani, fie Dobre, Berceanu, Orban şi din nou, Berceanu, n-a conceput o soluţie decentă şi rapidă pentru această cale de transport. Se pare că aşa zisa modernizare se va finaliza pe undeva prin 2012, ceea ce va stabili un nou record mondial de 7 ani pentru o distanţă de 220 km. Poate influenţa şi potenţa doamnei Udrea, mai marele turismului naţional, se va gîndi să-l influenţeze în vreun fel pe Radu Berceanu. Nu de alta, dar cea mai importantă destinaţie turistică de vară e supusă unui sabotaj major, pe calea ferată. Autostrada Soarelui, lăsată şi ea la kilometrul 100 de Miron Mitrea, în 2004, şi finalizată parţial pînă la Feteşti şi apoi Cernavodă, în 2007, este parţial o soluţie. Mergi în condiţii civilizate o oră şi jumătate, după care începe infernul. În weekend-urile de sezon, de la Cernavodă, la Constanţa poţi să faci şi 2-3 ore din cauza aglomeraţiei infernale şi a unui singur fir pe sens. De cinci ani, toţi românii aşteaptă ca milogii să fie finalizaţi 60 de kilometri, ca să avem, în sfîrşit, finalizată prima autostradă după Decembrie 1989. Aş, ţi-ai găsit ! Ar putea fi gata pe undeva prin 2012, dacă vreo minune Dumnezeiască îi transformă pe mai marii transporturilor în oameni inteligenţi şi responsabili. Aud că s-ar fi introdus o cursă a companiei naţionale Tarom pe ruta Bucureşti - Constanţa. Deşi distanţa e cam mică să justifice introducerea ei, handicapul celorlalte două căi de acces o transformă pe prima într-o veritabilă salvare. Aeroportul Mihail Kogălniceanu începe şi el să se mişte mai cu talent, după 30 de ani de adormire, inclusiv prin intermediul unei companii low-cost care face oferte bune pentru destinaţii turistice mai civilizate decît litoralul românesc. Odată ajuns pe Litoral, Mamaia face diferenţa. S-au investit mulţi bani, e funcţională şi ziua şi noaptea. Lipsesc marile parcări, special amenajate, prin care primăria mai poate scoate vara un ban. Nici curăţenia nu e sclipitoare. Dar e, oricum, acceptabil. Plajele frumoase au marele handicap al unor construcţii obsedante, pe nisip, care poluează în special fonic. Urlă muzica din 10 în 10 metri, de toate genurile: disco de anii ’80, electronică, populare, manele. Românul vrea să mănînce pe nisip, dacă se poate chiar şi în apă. Să vină acolo ospătarul cu trei fripturi, două sticle de vin şi lu’ ăla micu’, o îngheţată. Nu putem separa civilizat aceste spaţii. Ca să mergi spre staţiunile din sud, e o singură cale de rulare în marea lui desfăşurare, cu cîte o bandă pe sens, careia i se spune preţios şi inutil drum european. E o aventură să vrei să mănînci vara un peşte la cherhanaua lui Tucă din Olimp. Poţi să faci şi mai mult de o oră pînă acolo, din Constanţa. Noaptea, 80% din acest important drum pîna la Mangalia nu are niciun soi de iluminare publică. E ca in Twin Peaks. Avem pe litoral hoteluri de peste 1 miliard de euro, turiştii cheltuie 1-200 de milioane de euro pe vară, marea e superbă, nisipul, cald. Păcat însă că marii noştri conducători fac tot posibilul să ajungem cît mai greu şi mai plini de nervi pe malul românesc al Mării Negre.