Vine, vine primăvara... astronomică!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vine, vine primăvara... astronomică!

Ştiință 16 Martie 2017 / 16:04 1012 accesări

Dacă v-ați săturat de nori și vreme mohorâtă, probabil vă veți bucura să aflați că, de săptămâna viitoare, avem toate șansele să scăpăm de capriciile Mamei Natură. Asta pentru că se apropie echinocțiul de primăvară, ceea ce marchează debutul primăverii astronomice. Specialiștii spun că, anul acesta, evenimentul va avea loc în 20 martie, la ora 12.29. La echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea, iar până la solstițiul de vară (21 iunie) se va întuneca din ce în ce mai târziu, iar soarele va răsări tot mai devreme. De asemenea, este de așteptat ca vremea să se dezmorțească, iar temperaturile să crească. Potrivit specialiștilor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, în timpul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează Ecuatorul ceresc, trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. În acel moment, Soarele descrie mișcarea diurnă în lungul Ecuatorului ceresc, fenomen ce determină egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. Astrologii spun că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, de transformare profundă a naturii exterioare și a naturii noastre umane. Totodată, în această zi începe noul an agrar, iar copiii din Oltenia și Muntenia bat ritualic pământul cu bețele sau ciomegele, cântând: „Intră frig și ieși căldură / Să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură”.



12