Întrecerea internă din Divizia A1 la volei feminin programează vineri, la Sala Sporturilor din Constanţa, prima partidă oficială din acest an, campioana Club Volei 2004 Tomis Constanţa (locul 2, cu 23 de puncte) urmând să întâlnească, de la ora 19.00, în etapa a 10-a, pe CSU Medicina CSS Tg. Mureş (locul 5, 19p). Jucătoarele antrenate de Darko Zakoc şi Constantin Alexe au revenit de luni de antrenamente, întâlnirea de vineri fiind şi o ultimă repetiţie înaintea confruntării de săptămâna viitoare, din Liga Campionilor. Marţi, 10 ianuarie, de la ora 19.00, tot în Sala Sporturilor, în etapa a cincea a Grupei D, voleibalistele constănţene vor avea ca adversară pe Vakifbank TTelekom Istanbul, echipă care a câştigat Liga Campionilor în sezonul trecut.
Şi jucătorii de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa şi-au reluat de ieri pregătirile în vederea primului meci oficial din acest an. Săptămâna viitoare, voleibaliştii antrenaţi de Martin Stoev şi Victor Karagyozov vor juca la Baia Mare, marţi, 10 ianuarie, de la ora 17.00, împotriva echipei locale Ştiinţa Explorări, partida tur din 16-imile de finală ale Cupei Challenge. Returul este programat peste o săptămână, pe 18 ianuarie, miercuri, de la ora 18.00, la Constanţa, în Sala Sporturilor.