Vineri, termen limită pentru plata taxei de linişte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL

Vineri, termen limită pentru plata taxei de linişte

Administrație 29 Iunie 2011 / 00:00 828 accesări

Persoanele juridice şi fizice autorizate care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă mai au timp până vineri, 1 iulie, să plătească, în termenul legal, taxa privind creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice. Directorul executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Virginia Uzun, a declarat că taxa va fi achitată de toţi contribuabilii persoane juridice şi fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice pe raza staţiunii Mamaia şi Sat Vacanţă, cu excepţia celor care au în administrare complexuri hoteliere. Aceştia datorează taxa doar pentru suprafeţele destinate activităţilor de alimentaţie publică şi spaţiilor comerciale. FACILITĂŢI Contribuabilii nu mai au obligaţia depunerii declaraţiilor de impunere pentru stabilirea taxei într-un termen limită, respectiv până la data de 1 iulie, termen care era valabil pentru cei care desfăşoară activităţi economice pe raza staţiunii Mamaia şi Sat Vacanţă. „Această prevedere a fost eliminată, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Consiliu Local Municipal nr. 55/31.03.2011, contribuabilii având obligaţia depunerii declaraţiei de impunere în termen de 30 de zile de la înfiinţare, de la deschiderea/închiderea punctelor de lucru sau de la data modificărilor aduse statutului/actului constitutiv“, a declarat Uzun. De asemenea, şeful SPITVBL a spus că pentru plata taxei contribuabilii se pot prezenta la toate ghişeele agenţiilor fiscale din cadrul instituţiei, oficiilor poştale din municipiu şi la sediile băncii Garanti.



12