În funcţie de mediul în care ne naştem şi trăim, în funcţie de experienţele noastre de viaţă şi de modul în care le integrăm, ne costruim de-a lungul timpului o normă de conduită, un cod moral propriu, mai mult sau mai puţin asemănător cu al celorlalţi. Printre acestea, vinovăţia este acel sentiment care ne arată că acţiunile noastre nu sunt conforme cu propriul nostru cod moral.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, sentimentul vinovăţiei este strâns legat de conştiinţa noastră, care ne ajută să facem distincţia între ceea ce este bine şi ceea ce este rău pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. „Conştiinţa este acel for psihic superior care ne repune viaţa noastră pe un drum pozitiv şi util. Pentru a merge mai departe, la o noua etapă a vieţii, conştientizarea acestor lucruri ne este de folos pentru a ne reevalua credinţele, valorile morale, trăirile, deciziile şi acţiunile. În acest context, vinovăţia apare ca un mecanism benefic atâta timp cât este trecătoare şi ne ajută să ne îmbunătăţim modul de gândire şi de acţiune faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi”, explică cunoscutul psihoterapeut.

Cum se manifestă vinovăţia în planul fizic?

Atunci când sentimentul vinovăţiei se permanentizează, el devine un sentiment negativ, distructiv şi un mare duşman interior, din cauza căruia riscăm să ne împotmolim în contexte de idei, trăiri, acţiuni şi mai ales relaţii defectuoase, în care rămânem ca într-un cerc vicios din care nu putem ieşi decât înţelegând ce se întâmplă. „Fizic, vinovăţia se manifestă prin acţiuni repetitive ca frământatul mâinilor, plecarea capului, evitarea contactului vizual, tremur al corpului, dureri mai mult sau mai putin puternice de stomac, uneori stări de greaţă. Vinovăţia are menirea să fie un corector al drumului vieţii, nu o pedeapsă. Atunci când ai tendinţa să renunţi la tine, vinovăţia devine o pedeapsă“, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

Vinovăţia este inoculată încă din copilărie

Din păcate, vinovăţia - ca trăire permanentă - este de multe ori inoculată încă din copilărie prin atitudinea părinţilor critici care, orice ar face copilul, nu reusesc să găsească măcar un cuvânt de laudă, ci doar cârcotesc. Vinovăţia se acutizează mai târziu prin “greşelile” pe care ceilalţi (vecini, colegi, prieteni, ş.a.) le văd la noi şi, în cele mai multe cazuri, prin modul în care contextul religios aduce oamenii la concluzia că sunt atât de păcătoşi şi de vinovaţi că nu-i va mai ierta nimeni niciodată. „Cu astfel de convingerii familiale, sociale şi religioase, astfel de persoane vor avea sentimentul că nu merită să fie iubite, vor face din ce în ce mai multe compromisuri, îşi vor ignora nevoile, vor acumula din ce în ce mai multe frustrări, sentimentul de vinovăţie se va accentua (pentru că inconştient apare şi vinovăţia faţă de propria persoană, din cauza faptului că-şi neglijează propriile nevoi şi dorinţe) şi astfel apare riscul instalării stărilor de anxietate, atacuri de panică, apare riscul depresiei şi al suicidului”, menţionează psihoterapeutul.

Vinovăţia, mare consumatoare de energie

Din cauza vinovăţiei, calitatea vieţii este grav alterată, deoarece acest sentiment se constituie într-un consum energetic considerabil, din cauza “scenariilor” care apar în mintea celui “vinovat” în încercarea de a mulţumi pe toată lumea, de a “repara”, de a fi iertat şi acceptat de cei din jur; uneori chiar de a se sacrifica şi a suferi pentru a obţine iertare de la cei din jur sau de la divinitate, aşa cum poate fi văzut în cazul fanatismul religios. „Acest consum de energie are ca efect scăderea rezistenţei la stres, scăderea imunităţii organismului şi nu de puţine ori, împiedică un mod de gândire clar şi coerent. Dincolo de scăderea stimei de sine, lipsa încrederii în propriile capacităţi şi resurse interioare, apar probleme relaţionale, probleme de integrare în social, până la boli fizice grave. Vinovăţia creează teamă, teama creează izolare, izolarea duce la lipsa iubirii şi a încrederii în sine şi în ceilalţi şi la îndepărtarea de orice valoare reală morală şi spirituală. În orice religie, Dumnezeu este iubire şi nu judecată! În orice religie, Dumnezeu este iertare şi acceptare, nu pedeapsă! Atenţie sporită la ce faceţi cu credinţele voastre şi la ce fac alţii cu mintea voastră pentru că ei se duc şi se culcă seara liniştiţi, iar voi vă îmbolnăviți! Acordaţi o şansă sănătăţii voastre!”, ne sfătuieşte specialistul.

Sfaturi pentru combaterea sentimentului de vinovăţie

De asemenea, psihologul Laura Maria Cojocaru ne oferă o serie de recomandări atunci când sentimentul de vinovăţie se manifestă puternic în viaţa noastră şi nu putem avansa. Ce aveţi de făcut?

Atenţie la:

1. Obişnuinţa de a vă simţi vinovaţi!

2. Persoanele care vă adresează reproşuri nefondate!

3. Cei care vă fac să vă simţiţi vinovaţi printr-o manipulare emoţională menită să vă determine să rămâneţi lângă ei într-un anumit context!

4. Persoanele dintr-un cadru religios care confundă adevăratele valori spirituale ca iubirea, iertarea şi acceptarea, cu blamarea, judecata şi pedeapsa!

5. Regretul faţă de un trecut care nu poate fi schimbat, dar din care puteţi învăţa cum să faceţi diferit şi mai bine data viitoare!

Obişnuiți-vă să:

1. Judecaţi lucrurile la rece atunci când sunteţi blamaţi!

2. Vă dezvoltaţi un minim de imunitate la sentimentul vinovăţiei!

3. Vă îndepărtaţi de cei care nu pot ierta şi de cei care nu vă învaţă că iertarea este o înaltă valoare spirituală şi se constituie ca fiind baza sănătăţii psihice, emoţionale şi fizice!

4. Acceptaţi că în fiecare moment din viaţa voastră aţi făcut tot ce aţi ştiut şi tot ce aţi putut mai bine pentru acel moment!

5. Priviţi greşelile trecutului ca fiind experienţe din care puteţi învăţa!

6. Vă iertaţi pe voi înșivă, să vă acceptaţi aşa cum sunteţi şi să vă iubiţi!