Vinovaţii pentru vaccinul neconform vor plăti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vinovaţii pentru vaccinul neconform vor plăti

Sănătate 28 Martie 2014 / 00:00 686 accesări

Vinovaţii pentru producerea celor 400.000 doze de vaccin antigripal (de către Institutul “Cantacuzino”) neconform vor plăti, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care a precizat că Agenţia Naţională a Medicamentului, încă din iulie 2013, a semnalat nereguli care, dacă ar fi fost remediate, nu s-ar fi ajuns la prejudiciu, ci la imunizarea populaţiei. “Despre Institutul “Cantacuzino” avem un raport şi nişte concluzii ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acele concluzii sunt în acord cu ceea ce gândeam şi eu despre ce s-a întâmplat la “Cantacuzino”, de la procedurile care nu au fost respectate pas cu pas la achiziţia materiilor prime, faptul că nu s-au respectat cu stricteţe termenele de punere în aplicare a tehnologiilor, faptul că ouăle de cultură nu erau cele conforme - erau cele roşii în loc de cele albe -, faptul că timpul nu a fost bine calculat şi a fost foarte mare presiune pusă chiar de la Ministerul Sănătăţii. Toate acestea au condus la acele erori pe care le ştiţi - 400.000 de doze care nu au putut fi folosite şi, din păcate, produc un prejudiciu”, a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la Adunarea Naţională a Colegiului Medicilor din România. Bănicioiu este de părere că toţi cei vinovaţi de paguba de la Institutul “Cantacuzino” trebuie să plătescă. Întrebat dacă se poate vorbi despre sabotaj în cazul producţiei de vaccin compromise, aşa cum ar fi afirmat fostul ministru Eugen Nicolăescu, Bănicioiu a spus că, mai degrabă, este vorba despre management defectuos.



12