Vinovatul principal: un comerciant olandez

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În scandalul cărnii de cal

Vinovatul principal: un comerciant olandez

Eveniment 15 Februarie 2013 / 00:00 677 accesări

S-ar părea că, în scandalul cărnii de cal, în care România era cât pe ce să fie scoasă… “calul ispăşitor”, au apărut câţiva vinovaţi. Pentru prima oară în istoria învinovăţirilor europene, România a avut câteva voci puternice, care să o apere şi care să pledeze în favoarea ei. De ce nu s-a întâmplat acest lucru în scandalul bulbilor de lalea, de anul trecut, când lucrurile ne păreau a fi foarte clare, dar n-au fost? Nu mai are rost să dezgropăm “morţii portocalii”… Ei bine, de această dată, România a ieşit cu capul sus, după o pledoarie argumentată, susţinută logic şi la intensitate maximă de specialiştii din domeniu şi de premierul Ponta, pledoarie ce va continua, în favoarea industriei cărnii noastre, după ce scandalul actual va lua sfârşit. Căci asta are de gând să facă premierul Ponta: să profite de pe urma apelor vânzolite şi să consolideze încrederea actorilor europeni din industria de profil în România. Iar aceasta este, poate, cea mai bună mişcare ce se poate face, în replică.

ÎN CE-I PRIVEŞTE PE FRANCEZI Adevăraţii vinovaţi au fost identificaţi de către Guvernul de la Paris şi cotidianul The Guardian: firma franceză Spanghero şi olandezii Draap Trading Ltd. În ce-i priveşte pe francezi, Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal, conform anchetei Guvernului de la Paris, care a suspendat autorizaţia de procesare a cărnii pentru această companie, relatează AFP. Inspectori sanitar-veterinari vor efectua percheziţii în depozitele companiei, iar autorizaţia de funcţionare ar putea fi retrasă definitiv, a declarat ministrul Agriculturii, Stéphane Le Foll. \"Spanghero este vinovată de înşelătorie economică şi va exista o acţiune în justiţie\", a confirmat Benoît Hamon, ministrul pentru Protecţia consumatorului.

ÎN CE-I PRIVEŞTE PE OLANDEZI Draap Trading Ltd, comerciant olandez de carne, este considerat suspectul-cheie în cadrul scandalului cărnii de cal, în urma unor informaţii de presă potrivit cărora a fost condamnat anul trecut pentru etichetarea cărnii de cal drept carne de vită, relatează The Guardian. Directorul Draap Trading Ltd, Jan Fasen, a confirmat că a cumpărat un lot de carne de cal de la două abatoare româneşti şi l-a vândut unor procesatori francezi, insistând că a etichetat în mod clar carnea ca fiind carne de cal. Însă postul olandez de radio NOS a relatat miercuri că Fasen a fost condamnat în ianuarie 2012 pentru comercializare de carne sud-americană de cal ca vită olandeză sacrificată pentru halal şi falsificare de documente.

TESTARE ADN ÎN TOATE ŢĂRILE MEMBRE UE a anunţat o campanie de testare ADN în toate ţările membre şi o coordonare a anchetelor de către Europol. Comisia Europeană (CE) a cerut de asemenea tuturor statelor membre UE să efectueze teste ADN pe produse care ar trebui să aibă carne de vită, a declarat comisarul UE pentru Protecţia Consumatorilor, Tonio Borg. Această propunere va fi transmisă statelor membre astăzi, în cadrul unui \"comitet permanent extraordinar al industriei alimentare şi a sănătăţii animalelor\". Borg susţine că o primă serie de teste vor fi realizate în cursul lunii martie, aprox. 2.500 de teste fiind finanţate de CE. Pe de altă parte, CE i s-a solicitat să accelereze eforturile privind etichetarea produselor pe bază de vită pentru a indica originea cărnii.

EFECTELE SCANDALULUI CĂRNII Premierul Victor Ponta a arătat că pericolul a fost pentru România unul uriaş, dar criza încă nu a fost depăşită. \"Dacă ar fi rămas România vinovatul de serviciu pentru tot acest scandal uriaş, această criză uriaşă, cred că ar fi fost mai rău decât seceta de anul trecut. Din fericire, am luat lucrurile în serios de la început, ne-am dat seama că este un subiect care interesează absolut orice cetăţean din Europa, de la cetăţeanul britanic până la orice cetăţean bulgar sau lituanian: “vreau să ştiu ce cumpăr, ce mănânc\", a spus Ponta, aflat la Nurnberg pentru târgul de produse agricole biologice. El a arătat că pierderile înregistrate de către producătorii români în urma acestui scandal nu pot fi încă evaluate, dar că aceste pierderi au fost stopate prin modul în care s-au implicat autorităţile de la Bucureşti. Mai mult decât atât, arată Ponta, “Guvernul va începe \"ofensiva\" pentru o promovare mai bună a României imediat după ce criza cărnii de cal va fi încheiată. Prin Ministerul Agriculturii, Comerţului, va trebui să lucrăm un pic mai mult la imaginea noastră. Noi avem un talent extraordinar să ne stricăm singuri imaginea…\".

Draap Trading Ltd este o companie înregistrată în Cipru, cu sediul central la Anvers (Belgia) şi deţinută de un offshore din British Virgin Islands, potrivit The Guardian, care adaugă că, citit invers, numele firmei înseamnă \"cal\" în olandeză. Potrivit publicaţiei britanice, comerciantul olandez pare să se afle, în pofida dezminţirilor sale, în centrul investigaţiilor care urmăresc să stabilească modul în care carnea de cal a ajuns în lanţul alimentar european. În ianuarie 2012, el a fost condamnat la un an de închisoare, scrie The Guardian citând NOS, care adăugă că alt comerciant olandez de carne, cu sediul în oraşul Oosterhoutse, a fost condamnat, de asemenea, la muncă în folosul comunităţii. Draap Trading Ltd a livrat carne companiei franceze Spanghero, care a aprovizionat, la rândul ei, altă companie franceză, Comigel. Lasagna Findus în care s-a găsit carne de cal, în M.Britanie, provine de la instalaţia Comigel din Luxemburg.



12