VÎNTUL SCHIMBĂRII LA PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

VÎNTUL SCHIMBĂRII LA PNL

Politică 23 Martie 2009 / 00:00 505 accesări

Într-adevăr, în Partidul Naţional Liberal a început să bată v]ntul schimbărilor! Congresul din acest weekend a adus o nouă echipă de conducere, ceea ce pare să fie de bun augur. N-am să spun nimic nou dacă vă mărturisesc c-am fost impresionat, ca şi majoritatea jurnaliştilor, de altfel, de cele două discursuri ale lui Crin Antonescu, at]t cel dinaintea alegerilor, c]t şi cel, mult mai scurt, de după aflarea rezultatului scrutinului intern al liberalilor. „Inteligenţa îţi provoacă bucurie!” - a exclamat Mircea Dinescu, într-o emisiune televizată care avea loc spre finalul votării de la congres... Aşa este! Îmi plac şi mie ideile, dar îmi plac şi oamenii care au charismă şi personalitate. Din acest punct de vedere, noul preşedinte PNL este un intelectual seducător. M-am săturat de politicienii cu limbaj bolovănos şi damf de whiskey, care clamează necontenit că luptă „pentru o cauză dreaptă”... A venit vremea celor de vîrstă mijlocie, instruiţi, cultivaţi şi civilizaţi. Din această categorie, o spun fără ezitare sau subiectivism, fac parte atît Crin Antonescu, cît şi Mircea Geoană. Am sentimentul că acesta este semnalul pe care l-a dat recentul Congres PNL. În egală măsură, nu mă pot abţine să nu remarc şi eu, deşi au făcut-o toţi, acea memorabilă caracterizare pe care Crin Antonescu i-a dedicat-o lui Traian Băsescu. „Codoaşa bătrînă care stă la uşa bordelului politicii româneşti, cocoţat în vîrful unui munte de deziluzii ale alegătorilor”... Iată adevărul necruţător despre actualul mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu! Nici nu-mi vine să cred cum a fost posibilă, în cei aproape cinci ani trecuţi, o astfel de contraperformanţă în domeniul percepţiei publice a preşedintelui. Să cîştigi alegerile trecute călare pe un cal alb, invocînd faptul că vei fi campionul luptei împotriva corupţiei şi împotriva „sistemului ticăloşit”, dar să ajungi, aproape de finalul mandatului, patronul acestui sistem, aşa ceva n-am mai întîlnit... Este cea mai crîncenă dezamăgire politică pe care am trăit-o în aceşti douăzeci de ani, iar Crin Antonescu a pus degetul pe rană într-o manieră retorică senzaţională. Mircea Geoană are un limbaj mai temperat vizavi de Băsescu, dar nu din ipocrizie, ci datorită experienţei sale profesionale în diplomaţie. Cei doi politicieni reprezintă cu adevărat o nouă generaţie pentru scena publică din România. Oricum, amîndoi, adică Antonescu şi Geoană, vor da, cel mai probabil, viitorul preşedinte al României! Dinu Patriciu a avut dreptate când a afirmat că, în turul al doilea al prezidenţialelor, orice candidat îl va învinge pe Băsescu, deoarece toate voturile adversarilor se vor coaliza împotriva sa. Declaraţia de final a lui Crin Antonescu a lăsat să se înţeleagă tocmai acest lucru: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să deschidem un nou capitol nu numai în istoria PNL, ci şi în istoria României...” Şi eu cred la fel, chiar dacă încă nu m-am hotărît între Antonescu şi Geoană! Tot Mircea Dinescu a fost cel care a exclamat, în aceeaşi emisiune, după ce votul de la Congresul PNL trecuse de 51% pentru Antonescu: „Habemus papa!” Actualul preşedinte liberal, umăr la umăr, electoral vorbind, cu preşedintele PSD, au semnat deja condamnarea la moarte politică a lui Traian Băsescu. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!



12