Vînzarea de monedă în scop speculativ ar trebui interzisă în statele emergente din UE, chiar şi pentru o perioadă limitată, întrucît regiunea din care face parte şi România ar putea deveni o victimă colaterală a crizei financiare, a propus Daniel Dăianu comisiei de specialitate a Parlamentului European (PE). \"În economiile emergente ale UE sîntem extrem de îngrijoraţi de impactul acestei crize financiare. Regiunea noastră ar putea deveni o victimă colaterală a crizei din cauza volatilităţii imense de pe pieţele financiare, atacurilor speculative asupra monedelor noastre naţionale, retragerilor de capital şi recesiunii tot mai adînci. În lumina acestor realităţi, consider că, printre alte măsuri, ar trebui interzisă pe pieţele noastre vînzarea de monedă în scop speculativ (short-selling), chiar şi pe timp limitat, cînd lucrurile scapă de sub control - ceea ce americanii şi britanicii au făcut recent, prin interzicerea vînzării de acţiuni ale marilor bănci în scop speculativ, este grăitor în acest sens\", a afirmat Dăianu, în timpul dezbaterilor Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare a PE. O altă problemă punctată de europarlamentarul român este \"capacitatea de creştere a predispoziţiei băncilor de a împrumuta\" în perioade în care ele sînt \"obsedate\" de recapitularizare. \"Aşa cum arată unele date, atunci cînd băncile centrale injectează capital şi oferă linii de credit băncilor comerciale, acestea din urmă nu răspund întotdeauna pozitiv acestor stimuli, în sensul de a nu îngheţa împrumuturile\", a mai spus Dăianu. Reamintim că premierul Tăriceanu a discutat, recent, cu şefii de Guvern din Polonia, Ungaria şi Bulgaria pentru a formula un punct de vedere comun ca monedele naţionale din statele non-euro să fie protejate de atacuri speculative.