De cînd cu campania electorală, tot păsăretul politichiei s-a pus pe cîntat. Fiecare politician care se produce pe scenă se visează privighetoarea cîntă... Cu sau fără ureche muzicală, cîntătorii de ocazie abordează piese dintre cele cu trecere la publicul papaciocar. Toată lumea cîntă! Deşi ţara este în rahat pînă la gît, evident, din cauza alunecărilor de teren din economia naţională, politicienii debordează de rîs, veselie şi voie bună! Doi pe o cracă. Trei în vîrf de plop. Sînt doar cîteva din aranjamentele artistice ale vremurilor pe care le trăim. E cîte un politician pitic care rage ca un măgar. Altul pufăie ca un marfar. În loc de specialişti apţi să ne scoată din criză, defilăm cu noua specie de politicieni cîntăreţi. Aştia cîntă după cum vorbesc. Adică, foarte simplu, pe nas. Ies pe scenă fonfăiţii guvernamentali. Despre Boc, cel cu cureaua lată, nu mai vorbesc. El plînge după moda de altădată. O prestaţie artistică deosebită pare să aibă cioara de pe gard. De fiecare dată cînd ne aflăm în prag de alegeri, cioara de pe gard se îmbracă în frac şi poartă papion european. E de-a dreptul delicioasă cînd execută plecăciuni în faţa publicului electoral. Promite pînă şi ce nu înghite. Cioara de pe gard abordează un repertoriu vioi, zglobiu şi colorat. De-a lungul carierei sale politice, a învăţat cum să gîdile urechile alegătorilor ascultători. Ştie, de pildă, să fredoneze muzical refrenul imnului “Să trăiţi bine!” E drept, se pricepe mai bine la murmurat. Fără cuvinte. Din cîte m-am informat, anul acesta, urmează să fie lansată versiunea mută a şlagărului “Să trăiţi bine”. Practic, se mizează mai mult pe impactul scenic. În loc de cuvinte, care, iată, timp de cinci ani nu au spus nimic poporului, se recurge la pantomimă. În timp ce privighetoarea cîntă, actorii voluntari ai politichiei mimează că mănîncă din abundenţă lapte şi miere. Alături de cozonac, cele două produse asigură baza existenţei noastre. Privighetoarea cîntă lîngă panerul plin cu alimente false. Auzindu-l pe Boc cum imită cureaua lată, m-am convins de faptul că privighetoarea este supusă unor constrîngeri vocale greu de imaginat. Toată lumea cîntă şi dansează! A ajuns politichia un fel de estradă! Care cum se scoală din anonimat se repede la microfon ca să cînte! Cînd ridică vocea prea sus, ptiu, se umflă la noi! Degeaba se uită pe partituri. E criză şi în materie de solfegii. Din exces vocal, se cîntă unii pe alţii. Habar nu aveam că fauna politică de la noi are la bază Conservatorul! Parlamentul arată ca o filarmonică dezbinată. Trompetiştii cu urechiştii fac front comun. Tromboniştii reprezintă o specie muzicală zgomotoasă pe bază de umflat bojocii. Din punct de vedere fizic, ies în evidenţă în mod pregnant politicienii care bat toba. Au muşchi pe ei. Fluieraşii sînt firavi. De regulă, îşi pierd urma în tot felul de alianţe şi coaliţii. Cred că, într-o manieră nedreaptă, răutăcioasă, pot spune, bagatelizăm adeseori rolul celor care mînuiesc vioara a doua. Dar, recunosc, mai bine să nu aveţi de-a face cu ei!