O adolescentă de 14 ani din Topraisar a mers aseară la secția de Poliție din localitate unde le-a spus oamenilor legii că a fost violată de un bărbat în vârstă de 58 de ani, prieten de familie, pe care obișnuia să-l ajute la treburile gospodărești. Polițiștii l-au luat la rost pe individ care a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu fata, însă insistă că actul a fost consimțit de către adolescentă. Martor la presupusa agresiune sexuală a fost fratele cu doi ani mai mic al fetei. Acesta a povestit că el a fost cel care a scăpat-o pe sora sa din mâinile agresorului. Mama fetei le-a spus polițiștilor că fiica ei are un iubit și că a mai întreținut relații sexuale cu acesta, însă în cazul bărbatului de 58 de ani este sigură că a fost vorba de un viol. Polițiștii din Topraisar au înregistrat plângerea fetei, au luat declarații de la toate părțile implicate în această poveste încâlcită, iar acum încearcă să facă lumină în acest caz. Viol sau nu, bărbatul de 58 de ani tot va avea probleme cu legea dacă se va dovedi că a întreținut relații sexuale cu minora.