26 Noiembrie 2024, 15:37
Judecătorii constănţeni l-au arestat pentru o perioadă de 29 de zile pe Ion Dobrin, de 29 de ani, din localitatea Crucea, sub aspectul comiterii infracţiunii de viol. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova spun că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, tânărul, cioban la o stână aflată la 200 de metri de casa victimei, a intrat în imobil pe o fereastră lăsată deschisă, i-a pus mâna la gură şi a violat-o pe Paraschiva Samoilă. Victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Secţiei 7 Rurală, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.